Va striga, şi Eu îi voi răspunde. Voi fi cu el în necaz, îl voi izbăvi şi îl voi onora. Îi voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea. (Psalmii 9:15,16)
Mă numesc Szekely Agneta, am 95 de ani şi locuiesc în localitatea Turda, judeţul Cluj. M-am născut într-o familie cu patru copii, iar mama a fost adventistă de ziua a şaptea timp de şaizeci de ani. Ca moştenire, i-am cerut mamei mele Biblia ei. La început, ea m-a întrebat: „La ce să-ţi folosească ţie Biblia, pentru că văd că pe tine nu te interesează religia, nu trăieşti aşa cum scrie în ea.”
Eu n-am urmat la început credinţa mamei mele. M-am căsătorit, am avut patru copii şi viaţa mea era una „bună”, aşa credeam eu. Totuşi, în 25 septembrie 1993 am primit cadou Biblia mamei. Din anul 1995 şi până azi am citit-o de cincisprezece ori, iar pe ultima pagina a Bibliei am notat cu stricteţe aceste date. În anul 2009, pe 12 decembrie m-am alăturat Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, prin botez. Textele din Eclesiastul 4:9,10: „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul, dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!” m-au marcat profund şi vedeam în viaţa mea împlinirea lor.
În anul 1987 a decedat tatăl meu, după trei ani, în 1990, soţul, iar în 1993, mama mea. Deci în şase ani trei decese ale celor mai dragi mie. Am strigat la Dumnezeu în necaz şi El a fost cu mine, m-a întărit şi am trecut cu bine peste această perioadă grea. În anul 2012, în luna aprilie a decedat o fiică de-a mea de 51 de ani, iar în martie 2013, un fiu, de 65 de ani, şi până la sfârşitul anului 2013, încă un frate şi o soră de-ai mei. Cel mai dureros lucru pentru un părinte este să-şi îngroape propriii copii. Doar prin rugăciune mi-a dat Tatăl ceresc putere. El m-a apucat de mână, m-a întărit, iar in perioadele cele mai grele din viaţă sunt convinsă că M-a purtat în braţele Sale. Dumnezeu mă satură cu viaţă lungă şi cred c. Îmi va arăta mântuirea Sa. Acum locuiesc cu fiica mea la bloc, la etajul patru, şi cobor zilnic de două ori ca să fac mişcare.
Dacă ai pierdut pe cineva drag, dacă te simţi împovărată de greutăţi, descurajată, dacă te crezi singură pe cale şi nu vezi în urma ta decât propriile urme, nu uita, nu sunt ale tale, ci ale Fratelui tău mai mare care te poartă in braţele Sale, ca să poţi trece cu bine în clipele grele ale vieţii.
Agneta Szekely, Turda, Transilvania de Nord
