Cu Isus în şcoala suferinţei

Domnul îl sprijină când este pe patul de suferinţă; îi uşurezi durerile în toate bolile lui. (Psalmii 41:3)

Totul a început în anul 2000, când soţul meu a fost diagnosticat cu insuficienţă renală cronică. Doi ani a făcut tratamente pentru a întârzia dializa, dar din ianuarie 2003 nu s-a mai putut face nimic şi a trebuit să treacă pe aparate. Patru ani a făcut tratament la Arad, unde a contractat şi o hepatită C; apoi l-am mutat la Deva, unde a mai făcut tratament şase ani.

Totul mergea bine, soţul mergea singur şi se simţea relativ bine. În relaţia cu Dumnezeu se părea că stăm bine: mergeam regulat la biserică, dădeam zecimea…

În ianuarie 2013, dintr-odată, soţului i-a fost foarte rău în timpul dializei şi, de atunci, a trebuit să-l însoţesc de trei ori pe săptămână la tratament. Medicul a spus că a avut o cădere de calciu şi o cădere nervoasă şi m-a trimis cu el la psihiatru. A urmat tratamentul prescris şi s-a echilibrat… În data de 8 martie, tot în timpul dializei, i s-a făcut rău, a avut o prăbuşire de tensiune; a fost conectat la aparate şi i s-a dat tratament adecvat. Din acel moment, a avut dificultăţi la vorbire şi nu a mai avut stabilitate la mers. I-am făcut investigaţiile necesare, iar RMN-ul a arătat multe mici accidente vasculare cerebrale; în plus, avea şi o hemoragie cerebrală. Din zi în zi, se simţea tot mai rău; partea stângă îi era paralizată complet şi vorbirea îi era afectată, nu-l mai puteam înţelege.

De același autor

Noi perspective

De aici începe legătura noastră cu Dumnezeu. Ne-am dat seama de dependenţa noastră de El, de cât de slabă era credinţa noastră şi câtă nevoie aveam de o reformă în viaţa noastră. Cântam şi mă rugam dimineaţa şi seara la patul soţului şi strigam la Dumnezeu pentru vindecarea lui. Dar El avea alt plan cu noi.

De câte ori mergeam la spital, eu le vorbeam bolnavilor şi însoţitorilor despre Dumnezeu, despre iubirea Lui, despre jertfa şi iertarea Lui. Le-am oferit celor ce doreau cartea Tragedia veacurilor, le-am cântat şi i-am încurajat. Soţul meu, cât mai putea vorbi, se ruga permanent şi spunea mereu că-L iubeşte pe Isus.

M-am rugat luni de zile împreună cu biserica pentru vindecarea lui, dar Domnul nu ne-a răspuns aşa cum doream noi. Împreună am spus: „Facă-se voia Ta!” Cu mine şi-a împlinit făgăduinţa din Psalmii 50:15: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.” După un an de suferinţă şi dureri, soţul meu a trecut la odihnă. Aştept cu dor şi doresc să fiu pregătită pentru venirea Domnului, când vom fi împreună pentru totdeauna. Amin! Vino, Doamne Isuse!

Violeta Popa, Săvărşin, Banat

Comentariile sunt închise

Cu Isus în şcoala suferinţei 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.