În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui. (Psalmii 18:6)
Eram încă sub efectul anestezicului, şi totuşi îmi simţeam trupul parcă strivit sub un lingou de plumb. Mi-am dat seama că sunt pe masa de operaţie, percepeam foarte vag activitatea grăbită a personalului medical din jurul meu, dar cu propria putere nu puteam face nimic. Apoi, după un timp, m-am trezit în patul de spital deja cunoscut.
Simţeam o durere cumplită. Capul mi se învârtea, gâtul îmi era atât de uscat şi buzele erau lipite. Am încercat să cer ajutor. Oare este cineva care să observe această mare problemă? Se părea că nu era nimeni… Viaţa din jurul meu era ca un zumzet îndepărtat, surd. Atunci, m-am rugat: „Doamne, ai milă de mine! Întoarce-Ţi faţa către mine, căci Tu din acest motiv ai luat soarta omului, ca să simţi ceea ce simt eu acum… Doamne, ajută-mă!” După ceva timp, am auzit un glas duios, amabil. Cineva, al cărui chip nu-1 puteam vedea, s-a aplecat spre mine şi mi-a vorbit ca o mamă care îşi răsfaţă copilaşul: „Care e problema, draga mea, te doare tare? Să-ţi aduc ceva?” Am avut nevoie de un efort uriaş să deschid buzele încleştate de febră şi sete, şi cu o voce stinsă am strigat: „Vă rog, apă, mi-e sete!” „Draga mea, încă nu ai voie să bei apă, dar am să fac ceva pentru tine. Revin imediat…” M-am gândit: A fost un vis sau, văzând amărăciunea mea, Doamne, ai trimis un înger? Nu a fost timp pentru visare, căci îngerul s-a întors: cu mişcări vindecătoare mi-a şters fruntea de sudoare, apoi cu o compresă mi-a umezit şi buzele uscate; mi-a mângâiat faţa chinuită şi a plecat. Mai târziu, am auzit din nou glasul plăcut: „Care e problema, draga mea?” Şi iar a schimbat compresa umedă, mi-a şters buzele, m-a mângâiat… Cine ştie de câte ori a făcut aceasta…
Doamne, cine sunt eu să te uiţi la mine? Atunci când Tu ai avut fruntea plină de sudoare şi sânge pentru păcatul lumii, pentru păcatul meu, nu s-a găsit nimeni să aibă milă, să-ţi şteargă faţa chinuită de suferinţă! Ţi-a fost sete şi în loc de apă vindecătoare ţi-au dat un burete îmbibat în oţet…
Am simţit o recunoştinţă care nu se poate spune, nici răsplăti… Aş fi vrut să fac ceva pentru acea asistentă, dar nu puteam… M-am uitat cu ochii înlăcrimaţi la ea şi doar atât am putut să îngân: „Mulţumesc, mulţumesc din toată inima…”
Dragă cititoare, te încurajez să îndrăzneşti să strigi către Domnul. Ai o problemă mare? Eşti bolnavă? Simţi că valurile s-au rostogolit asupra ta? Curaj! El este lângă tine şi aşteaptă să îl chemi ca să intervină pentru tine.
Iuliana Bende, Târgu Mureş, Transilvania Sud
