Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. (Proverbele 16:23)
Oricât am crede despre noi înşine că avem cele mai bune intenţii şi că reacţionăm aşa cum este corect faţă de persoanele din jurul nostru, totuşi în orice moment din viaţă rămâne loc de o atenţie mărită în felul de abordare al problemelor de zi cu zi.
Am adunat 30 de ani în prima căsnicie. În toată această perioadă, am fost urmărită de gândul că soţul meu este un om cu vicii, idee ce eclipsa calităţile lui, pe care nu eram dispusă să le apreciez. În ciuda eforturilor lui de a avea atitudinea unui soţ iubitor, tandru şi responsabil, obiceiurile lui cu efecte distructive neutralizau tot ceea ce putea fi de apreciat şi de zidit în familia noastră. Liantul care susţinea relaţia noastră era puterea lui de a-şi recunoaşte greşelile.
Amândoi duceam o viaţă de credinţă superficială, plină de formalism. Ţineam sărbătorile religioase ortodoxe. A venit însă un timp când Dumnezeu ni S-a descoperit şi nouă. A fost o mare eliberare pentru soţul meu. Amândoi am răspuns chemării. Ne-am putut bucura împreună în biserică numai doi ani, perioadă în care am cunoscut adevăratul lui caracter.
După decesul lui au început remuşcările pentru atitudinea mea neatentă faţă de luptele pe care le ducea, pentru că nu fusesem dispusă să-l înţeleg şi pentru că nu-i oferisem dragostea mea necondiţionată.
Dar, ca să înţeleg mai bine lecţia aceasta a iubirii faţă de semeni, deşi nu eram dispusă, Domnul a găsit cu cale să pornesc din nou într-o luptă cu mine însămi, recăsătorindu-mă. Iată-mă în faţa unei persoane cu o altă educaţie, cu alte obiceiuri, care a avut o copilărie grea, dar harnic, blând şi credincios. Dacă în experienţa anterioară n-am primit dragostea oferită de soţ, la momentul actual învăţ să iubesc atunci când sunt respinsă. Am învăţat să primesc ceea ce mi se poate oferi şi să exploatez orice moment, privind atent la ceea ce ar putea să strice momentele frumoase din relaţia noastră.
Ciudată este existenţa pe pământul acesta, dar frumoasă este viaţa atunci când lupţi alături de Domnul, căci astfel „ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă şi râde de ziua de mâine” (Proverbele 31:25).
„Faceţi din Domnul Hristos cel dintâi, cel din urmă şi cel mai bun dintre toate lucrurile. Priviţi continuu la El şi dragostea voastră pentru El va deveni tot mai profundă şi mai puternică… Tot astfel va deveni şi dragostea voastră unul pentru celălalt…” (Ellen G. White, Căminul adventist, p. 88)
Niculina Bejenaru, Oneşti, Moldova
