Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului. (Isaia 26:7)
Lucram la Vatra Dornei, dar a trebuit să-mi schimb serviciul şi iată-mă la Suceava. De lucru aveam, dar îmi trebuia o locuinţă. Banii nu erau prea mulţi, aşa că aveam nevoie de o soluţie convenabilă. Ea s-a concretizat într-un apartament pe care nişte prieteni mi l-au lăsat în grijă pe o perioadă mai mare de timp. Dar, aşa cum ştiţi, timpul trece iute şi eram iarăşi în căutarea unei locuinţe.
Am găsit un apartament mai mare, dar a trebuit să-l împart cu cineva, pentru plata chiriei. Tânăra cu care stăteam nu era adventistă şi n-am putut să mă apropii prea mult de ea. În schimb, am cunoscut-o la biserică pe Alina, o fată care stătea aproape de mine, şi m-am împrietenit cu ea. Lucrul acesta a durat cam trei ani, apoi s-a întâmplat nenorocirea: prietena mea a murit! Am suferit foarte mult şi de multe ori îmi găseam consolarea lângă mama ei.
Apoi am stat într-o garsonieră. Era bine pentru că eram singură şi liniştită, însă nici aici n-am rămas mult şi a trebuit să mă mut. Noua mea gazdă a murit şi iată-mă, iarăşi, cu bagajul la uşă! Atunci am început să mă rog, cum nu m-am mai rugat niciodată: „Doamne, Tu ai toate casele din lume. Te rog, dă-mi şi mie una, ca să nu fiu nevoită să mă tot mut mereu!”
Ca să nu mai lungesc povestea, vreau să vă spun că Domnul mi-a răspuns la rugăciune şi acum nu stau într-o garsonieră sau într-un apartament, ci într-o vilă frumoasă şi spaţioasă, împreună cu mama Alinei. Când a auzit de problema mea, m-a invitat să stau cu ea. Soţul ei murise şi se simţea singură. Ne înţelegem foarte bine şi amândouă îi mulţumim mereu Domnului pentru grija Sa părintească.
Toate acestea mă ajută să conştientizez că pe pământ suntem străini şi călători, dar cetăţenia noastră este în ceruri, unde fiecare mântuit va avea o casă superbă pentru veşnicie. Este nevoie să ne pregătim bagajul caracterului ca să fim pregătiţi pentru mutarea finală. Abia aştept să ajungem Acasă.
În Biblie, moştenirea celor mântuiţi este numită „patrie”. „Poporul Meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite” (Isaia 32:18). „Durerea nu poate exista în cer. Nu vor mai fi lacrimi, nici cortegii funerare, nici doliu. Moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4). Pe acele câmpii paşnice, lângă acele izvoare vii, copiii lui Dumnezeu, care au fost atât de mult străini şi călători, vor fi acasă.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 554)
Liliana Ungureanu, Suceava, Moldova
