Copilul meu

La Tine îmi ridic ochii, la Tine care locuieşti în ceruri. (Psalmii 123:1)

M-am îmbolnăvit de diabet în anul 1999. Atunci m-am hotărât să ies la pensie pe caz de boală.

Am lucrat douăzeci şi opt de ani cu copiii, ca asistentă în Secţia de pediatrie. Ultimul meu loc de muncă a fost un leagăn de copii. Când am venit aici, l-am cunoscut pe el. O mogâldeaţă de om, cu ochii mari şi sprâncene frumos conturate. M-am îndrăgostit de el atât eu, cât şi familia mea.

Dacă ies la pensie, ce voi face? M-am hotărât. Îl iau în plasament şi mă ocup acasă de creşterea şi educarea lui. Formalităţile la acea vreme erau foarte dificile. Tot timpul stăteam cu frica în sân; dacă vine să mi-l ia ca să-l dea spre adopţie altcuiva? Am discutat cu soţul meu, ne-am rugat şi ne-am hotărât să-l înfiem. Aşa am primit de la Domnul încă un suflet care să fie al nostru. Dumnezeu ni l-a încredinţat nouă şi a vrut să facem din el un copil al Său. A fost un copil-problemă, atât din punct de vedere medical, cât şi fizic. L-am vegheat zi şi noapte până la vârsta de şapte ani. Pentru că s-a născut cu afecţiuni pulmonare, a avut astm bronşic. Rugăciunile şi strigătele de durere către Dumnezeu şi tratamentele îndelungate l-au ţinut în viaţă.

De același autor

Noi perspective

Acum are 18 ani şi este un copil sănătos. A crescut cunoscându-L pe Dumnezeu şi pentru aceasta Îi mulţumim Lui. Dar, în urmă cu un an, în viaţa lui s-au întâmplat evenimente care l-au zdruncinat atât psihic, cât şi moral. Cineva vrea cu orice preţ să nu ne bucurăm de el. Băiatul nostru a devenit un adolescent rebel, care I-a întors spatele lui Dumnezeu.

Ne rugăm ca Dumnezeu să ne aducă înapoi copilul. Oare noi nu am fost părinţi aşa cum trebuia să fim? Credem că, în bunătatea Sa, El nu ne va lăsa şi ni-l va aduce înapoi. Avem încredere deplină în Domnul şi pentru aceasta Îl lăudăm şi Îi mulţumim din toată inima.

„În ziua aceea vei zice: «Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat!»” (Isaia 12:1).

„Este cu neputinţă de estimat influenţa unei mame care se roagă. Ea Îl recunoaşte pe Dumnezeu în toate căile ei. Ea îşi aduce copiii în faţa harului şi îi prezintă în faţa Domnului Isus, implorând binecuvântarea Sa asupra lor. Influenţa acestor rugăciuni este pentru copii ca un „izvor de viaţă”. Aceste rugăciuni înălţate cu credinţă constituie sprijinul şi tăria mamei creştine. A neglija datoria de a ne ruga împreună cu copiii noştri înseamnă a pierde una din cele mai mari binecuvântări care se află la îndemâna noastră, unul dintre cele mai mari ajutoare în mijlocul frământărilor, grijilor şi poverilor vieţii.” (Ellen G. White, Căminul adventist, p. 225)

Virginia Românaşu, Oneşti, Moldova

Comentariile sunt închise

Copilul meu 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.