Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile Lui. (Psalmii 34:6)
Era o primăvară care se chinuia să se instaleze. M-am aflat pentru câteva luni într-un sat din Ardeal. Aici am cunoscut o mamă a şase copii, al căror tată era alcoolic. Deşi tânără, urmările unei vieţi pline de lipsuri şi adâncirea în patima fumatului făcea ca urmele îmbătrânirii să se vadă de timpuriu pe faţa ei. N-a fost greu să mă apropii de ea. Apreciind calităţile pe care le avea, am condus un suflet zdrobit să se deschidă şi să păşească timid spre o treaptă a valorilor umane.
Problemele financiare se ţineau lanţ, deoarece era singura din familie care avea un loc de muncă, la o fabrică ce era mai mult în stagnare. Din ajutorul pentru copii, prea puţin ajungea pe masă, materializat într-o pâine, deoarece tatăl frustra familia de acest drept pentru a-şi potoli mereu setea de alcool. I-am cerut acestei mame permisiunea să-i fac o vizită acasă. Sărăcia era într-adevăr lucie, dar ordinea în casă era perfectă. Trei dintre copiii cei mici erau între patru şi opt ani şi arătau jalnic. Am întrebat-o ce le-a dat de mâncare copiilor în acea zi.
– Am avut puţină pâine, o felioară pentru flecare, şi le-am presărat-o cu sare.
M-am cutremurat. Copiii… cu pâine şi sare…?! Mă uitam pe geamul care dădea spre grădina din spatele casei pentru a nu-mi fi trădată durerea. Privirea mi se opri pe un smoc de verdeaţă de pe malul unui pârâiaş. Sunt urzici, mi-am zis în gând, şi m-am repezit afară, culegându-le cu grijă. Când am venit cu ele în casă, mama mă privea nedumerită.
– Ce faceţi cu ele?
– Mâncare!
– Bine, dar numai porcii mănâncă aşa ceva.
– Nu-i nimic! Acum le mâncăm noi.
– Dar… n-am ulei!
– Nu-i nimic, le facem fără ulei, cu puţin usturoi şi mălai.
A ieşit o mâncare foarte bună. Din pumnul de mălai am făcut şi o mămăliguţă. Au mâncat toţi copiii şi nu ştiu cum, dar s-au săturat toţi, neuitând să lase ceva şi pentru tata, care întârziase la un pahar.
Ştiţi, de atunci soţul meu îşi ia rucsacul în fiecare dimineaţă şi se duce pe pârâu în sus după urzici, bucuros de noua descoperire ce ne-a scos din criză.
Am invitat-o în grupa noastră de rugăciune, unde ne întâlneam în fiecare miercuri seara. Apoi a început să vină şi sâmbăta la biserică. Era atât de fericită de ceea ce descoperea în Biblie!
Eugenia Gheorghiţă, Herghelia, Transilvania de Sud
