Să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. (2 Petru 1:4)
S-a întâmplat în anul 1992, la Călimăneşti, unde mă aflam la odihnă şi tratament. Colega mea de cameră, Rodica, foarte slabă, scundă, avea 50 de ani şi era surdo-mută. Abia la vârsta de 20 de ani a început să înveţe să vorbească câteva cuvinte.
Eu îi predasem viaţa mea lui Dumnezeu, prin botez, cu un an în urmă. În anul care trecuse, pot spune că Domnul mi-a dat foarte multe biruinţe asupra apetitului, dar încă mai foloseam cafeaua, considerând că nu este nocivă. Venisem în staţiune cu un pachet de cafea şi ustensilele necesare, în prima zi, am făcut de două ori şi de fiecare dată am servit-o şi pe Rodica. A doua zi am făcut la fel, una dimineaţa, una după-amiază. Dar spre seară, când cafeaua şi-a făcut efectul, Rodica s-a simţit rău. Se ţinea de urechi şi spunea mereu: „Urechea…, urechea…” Ochii îi erau ieşiţi din orbite… Se uita la mine disperată, aşteptând ajutor. Am înţeles că i se ridicase tensiunea şi ştiam că din cauza cafelelor mele.
Am greşit consumând cafea, dar ştiam că Domnul Isus ne iubeşte nespus de mult chiar aşa păcătoase, că ne iartă şi are putere să vindece.
Am luat o pătură am pus-o în mijlocul camerei şi am invitat-o pe Rodica să îngenuncheam pentru rugăciune. Mă simţeam vinovată de chinul ei şi doream atât de mult vindecarea. Am făcut cea mai fierbinte rugăciune, stropită cu lacrimi. M-am legat înaintea Domnului Isus că, dacă o scapă pe Rodica de suferinţă, niciodată nu voi mai pune cafea în gură.
Când ne-am ridicat de la rugăciune, Rodica se simţea mai bine, stând cu braţele desfăcute de uimire şi-L căuta cu privirea în toate ungherele camerei pe Cel care a eliberat-o din suferinţă. Întreba mereu: „Ce-i, ce-i…?” A fost o foarte mare bucurie pentru amândouă această minune.
M-am ţinut de promisiunea pe care o făcusem, n-am mai băut niciodată de atunci cafea. Am crescut în dragoste şi ascultare faţă de Domnul Isus Hristos, pentru că am văzut că El cunoaşte viaţa noastră în toate aspectele ei. El ştie şi cel mai tainic gând şi cea mai sensibilă năzuinţă a inimii noastre, cunoaşte presiunea păcatului asupra firii noastre. El este gata să ne elibereze de poftele firii pământeşti. El este izvorul minunilor de vindecare.
Am cerut de la Domnul Isus Hristos vindecarea pentru Rodica, am cerut iertare şi biruinţă asupra păcatului de a bea cafea. Le-am primit pe toate.
Ce minunat s-a împlinit versetul din 1 Ioan 5:14: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”
Zlatinca Mihaly, Timişoara, Banat
