Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine. (Apocalipsa 3:3)
Am harul de a face parte din a patra generaţie a familiei mele de aşteptători bucuroşi şi loiali, cred eu, ai Mântuitorului Isus Hristos. E minunat atunci când ochii ţi se deschid şi Îl descoperi la un moment dat în viaţă, alegând să-L cunoşti pe Dumnezeu mai îndeaproape, dar este avantajos şi să mergi pe o cărare trasată drept de nişte înaintaşi de încredere, după ce te-ai convins personal de autenticitatea chemării divine.
Îi apreciez pe toţi cei care au căutat cu sinceritate calea spre ceruri, au răspuns apelului Duhului Sfânt şi au fost călăuziţi astfel să-L cunoască pe Mântuitorul ca Prieten suprem şi să-L urmeze.
Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că am avut de la cine să învăţ să mă rog, să studiez şi să iubesc Cuvântul. Bunicii mei şi-au încheiat alergarea fiecare cu seninătate şi demnitate. Bunicul Vasile a călătorit 92 de ani, iar bunicul Hristea 93 de ani. Am învăţat de la ei că Sabatul este o zi pusă deoparte pentru o relaţie specială şi desfătare în Domnul; am învăţat să cânt spre slava lui Dumnezeu chiar şi atunci când trec prin furtuna încercărilor şi să mă ancorez în rugăciune, cu credinţă; am învăţat să-i încurajez pe semenii mei şi multe alte lucruri practice.
Când bunicul Hristea a murit şi i-am dus pe copiii mei să-l vadă, aveam uşoare reţineri, gândindu-mă cum vor reacţiona, pentru că ei îl ştiau mereu cu zâmbetul pe buze, cântând şi mângâindu-i cu drag. Vreţi să ştiţi ce a întrebat fetiţa mea? „Cum a murit bunicul îmbrăcat aşa…, în haine pentru biserică?” O mătuşă de-a mea i-a explicat că bunicul îl iubea pe Domnul foarte mult, îi plăcea ca întotdeauna să meargă îmbrăcat frumos la biserică şi îl aştepta să vină pe norii cerului ca să ne ia acasă. Dar mai mult decât atât, el L-a rugat pe Domnul să-i modeleze caracterul, să-i dea o inimă curată şi o viaţă trăită frumos, pentru ca atunci când Mântuitorul Său îl va chema pe nume, la înviere, să i se poată spune bun venit în împărăţia cerească. El s-a rugat, desigur, şi pentru noi, copii şi nepoţi şi toţi cei dragi; se va bucura foarte mult în ziua aceea să ne reîntâlnească şi să petrecem veşnicia împreună.
Ziua de mâine nu ne aparţine. Astăzi, cât suntem în viaţă, este timpul să-L rugăm şi noi pe Domnul să îmbrace frumos caracterul cu haina neprihănirii Sale. Acum e momentul să fim mereu nişte fecioare pregătite de sărbătoare, care veghează şi au candela plină cu uleiul Duhului Sfânt, pre-sărând speranţă, bucurie, încredere şi pe drumul semenilor noştri.
Florina David, Sfântu-Gheorghe, Transilvania de Sud
