Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit. (Psalmii 34:18)
Ziua a început în mod obişnuit. Am cumpărat două sticle de lapte şi alte alimente. Când mă întorceam acasă, am avut o stare de moleşeală şi ameţeală. Simţeam că nu reuşesc să ajung până la etajul cinci, dar mă străduiam să urc treptele cât mai repede. Mi-aduc aminte că o senzaţie de căldură m-a copleşit şi, când mi-am revenit, două persoane care erau în preajmă, mă ridicau. Căzusem cu genunchiul drept pe sticlele de lapte, care s-au spart şi aveam o tăietură zdravănă la genunchi. Când a ajuns soţul meu, m-a dus la Urgenţe, unde mi-au suturat rana, dar trecuseră şase ore si aveam şanse mari ca rana să se infecteze. Acest lucru s-a şi întâmplat şi am fost internată în spital. Mi-au administrat multe antibiotice, deoarece infecţia nu se vindeca.
În timpul spitalizării, mi-au fost făcute şi alte analize, în urma cărora am aflat că sunt însărcinată. Atunci a apărut problema gravă, pentru că nu aş fi avut voie să iau unele din medicamentele care mi-au fost administrate, copilul putea să se nască cu afecţiuni ale nervului auditiv şi se ridica şi problema văzului. Fiind tânără şi neexperimentată, nu ştiam ce decizii să iau. Am început să mă rog cu seriozitate pentru înţelepciune să pot lua cele mai bune decizii. Consultarea specialiştilor m-a neliniştit şi mai mult, toţi au zis că nu se poate face nimic şi şansele naşterii unui copil cu malformaţii sunt foarte mari. Un singur doctor mi-a explicat pe larg cum se formează canalele de la urechea internă şi ochiul, şi efectuând diferite calcule a concluzionat că nu trebuie să-mi fac griji, pentru că voi avea un copil sănătos, deoarece erau deja constituite aceste formaţiuni interne, atunci când am fost tratată cu antibioticele contraindicate în timpul sarcinii. Totuşi îngrijorarea şi îndoiala n-au dispărut complet, dar mă rugam fierbinte.
A sosit momentul adevărului, s-a născut fiica mea, cu ochi frumoşi, albaştri. A durat ceva timp până am început să-i testez vederea, dar în privinţa auzului a fost mai simplu, mi-am dat seama repede că nu sunt probleme, pentru că era foarte sensibilă la orice zgomot. Privind în urmă, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru felul în care a lucrat. Această încercare m-a determinat să fiu mai aproape de Dumnezeu şi viaţa mea spirituală s-a dezvoltat prin această experienţă.
Dragi surori, nu uitaţi că deschiderea inimii înaintea lui Dumnezeu, ca şi în faţa unui prieten, nu va rămâne fără răspuns. Dacă-I cerem, El este dornic să ne ofere binecuvântările Sale într-o măsură bogată în fiecare zi.
Boico Elisabeta-Ida, Lupeni, Banat
