Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. (1 Petru 5:17)
Locuiam în oraşul Dej şi într-o zi veneam împreună cu familia de la Cluj.
La ieşirea din Cluj-Napoca, lângă o trecere de pietoni, ne sare în faţă un cetăţean. L-am lovit din plin şi a rămas pe caldarâm sângerând. Am rămas toţi profund marcaţi. Ne rugam Domnului să-l ţină în viaţă. Am oprit prima maşină, cu rugămintea să-l ducă la spital, dar fără rezultat, apoi următoarele – la fel; taximetriştii când vedeau că e în baltă de sânge plecau şi ei. Nu voia nimeni să-şi murdărească maşina. De ce? Pentru că trebuia să vină un frate din Vaida Cămăraş, care ne-a fost de mare ajutor.
Soţul meu şi-a schimbat costumul înainte de a pleca la Cluj şi nu avea niciun act la el; deci vă închipuiţi cum e să loveşti un om şi să nu ai niciun act la tine. Fratele respectiv l-a dus pe om la spital (ce înseamnă să ai un frate adevărat! – Proverbele 17:17) a dat câteva telefoane şi fără nicio amendă au ajuns la concluzia să se împace cu familia. Încă o dată am experimentat ce bun e Dumnezeu! El conduce toate lucrurile.
Când au ajuns la spital cu persoana accidentată, s-a constatat o alcoolemie foarte mare în sânge şi a avut nişte lovituri uşoare, dar sângera din cauza alcoolemiei. Urma o împăcare amiabilă. Soţul meu a adunat toţi banii din casă şi a plecat la Cluj să se împace cu familia. Copiii au plecat la şcoală, iar eu mă gândeam ce le voi da de mâncare la amiază, pentru că nu aveam pâine deloc şi nici bani de pâine. Am uitat să-i spun soţului să-mi lase bani. Nici nu mi-au ajuns cuvintele pe buze, rostite într-o rugăciune, şi Dumnezeu a răspuns nevoii noastre.
Îi predam ore de pian unei tinere din comunitatea Unguraş şi ea a venit la ora de pian în aceea zi cu o pâine mare de casă, pe care a trimis-o fratele prezbiter din comunitate. Nu îmi venea să cred ce văd! De unde a ştiut acel frate că eu am nevoie? Desigur, Tatăl ceresc ştia că aveam nevoie de pâine şi ne-a dat-o ca prin vis… Plângând, am întrebat-o pe fată cum de a adus pâine? Ea mi-a spus că în acea dimineaţă s-a întâlnit cu fratele prezbiter şi a întrebat-o la ce oră merge la pian. Urma să scoată din cuptor pâinea şi avea un îndemn lăuntric să-i trimită pastorului o pâine caldă. Menţionez că până atunci şi de-atunci încoace, nu ne-a trimis nimic acel frate, pur şi simplu pentru că nu aveam nevoie. Domnul să fie lăudat pentru purtarea Lui de grijă în toate zilele vieţii noastre.
Dacă astăzi treci prin greutăţi, nu uita, ai şi tu un Tată grijuliu care va împlini toate nevoile tale! Nu te descuraja, ridică-ţi ochii în sus, căci El ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş! (Psalmii 107:41)
Emilia Csergezan, Transilvania de Nord
