Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. (Proverbele 3:5,6)
Cu toţii ne amintim de frumoasa vârstă a adolescenţei, când totul pare posibil şi tu te simţi cea mai bună, cea mai frumoasă şi cea mai importantă fiinţă din univers. Când ai impresia că nimeni şi nimic nu poate să-ţi stea în cale. Dar ce faci când, într-o zi, această lume mirifică se destramă, când confuzia ia locul încrederii şi mii de întrebări năvălesc asupra ta: Ce-o să mă fac? Cum o să fac? De ce s-a întâmplat aşa, Doamne?
Aceasta era întrebarea pe care am pus-o, în mod repetat, în momentul în care mi s-a năruit visul de a ajunge un foarte bun profesor de română. N-am înţeles atunci că Dumnezeu avea pentru mine un plan mult mai bun.
Fără eforturi financiare prea mari, am urmat o şcoală postliceală pedagogică, aproape de casă, ba şi mai mult, am descoperit că a fi învăţătoare este menirea mea pe acest pământ. Ce poate fi mai frumos decât să modelezi materia în stare pură? Cum altfel ar putea fi definiţi aceşti micuţi, între care mi-am găsit atât de bine locul?
Anii au trecut şi iată-mă din nou în lumea adolescenţei, dar de data aceasta în altă calitate, de mamă. N-am crezut că poate fi atât de dificil. Am auzit multe mame plângându-se, dar nu le-am dat importanţă. Acum, fiul meu se apropie de cel dintâi obstacol din calea devenirii sale, intrarea la liceu. Deşi mă înspăimântă nesiguranţa sistemului educaţional din ţara noastră şi locuim într-un orăşel de munte, care ne oferă prea puţine opţiuni, sunt sigură că Dumnezeu va lucra la fel de minunat şi în cazul fiului meu.
Uneori, avem impresia că ştim totul despre noi. Am auzit, de-a lungul anilor, mai multe mame spunând: „Eu îmi cunosc copilul!” Eu n-aş zice asta. Trăim într-o lume prea nesigură ca să putem face asemenea afirmaţii. Dar, eu îmi găsesc liniştea la gândul că deasupra noastră se află un Dumnezeu bun şi blând, care, cu siguranţă, îşi cunoaşte copiii. El ştie cel mai bine de ce are nevoie fiecare şi Lui îi încredinţez destinul fiului meu.
Sunt sigură că sub îndrumare divină nimeni nu poate să greşească şi fiecare îşi găseşte locul, spre bucuria şi slava lui Dumnezeu şi spre împlinirea personală.
„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema şi veţi pleca, Mă veţi ruga şi vă voi asculta. Mă veţi căuta şi mă veţi găsi, dacă mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:11-13).
Cristina-Daniela Ardelean, Petroşani, Banat
