Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. (Maleahi 3:17)
În prima zi de facultate, prima persoană pe care am cunoscut-o a fost Mădălina. Urma să fim colege şi cele mai bune prietene în următorii trei ani. Am studiat biochimie, în cadrul Facultăţii de Biologie, iar aproape toate materiile studiate aveau o puternică bază evoluţionistă. Mădălina se declara atee, dar milita întotdeauna pentru libertatea de exprimare a fiecărui om; avea grijă să nu rănească sentimentele nimănui şi, deşi nu împărtăşea aceleaşi păreri, avea grijă să nu-şi piardă respectul pentru celălalt. Era o persoană complet lipsită de prejudecăţi. Ne-am împrietenit foarte bine, deşi ea ştia că eu eram creştină şi în discuţiile noastre încercam să i-L prezint şi pe Dumnezeu. Atunci când ea încerca să justifice anumite lucruri într-o manieră evoluţionistă, aveam şi eu grijă să ştie că, deşi nu cred la fel ca ea, îi respect părerea. Aceasta a contat cel mai mult în relaţia noastră de prietenie.
Din discuţiile noastre mi-am dat seama că ateismul ei avea la bază mai mult decât argumente ştiinţifice. Îmi spunea: „Cum ai vrea să cred intr-un Dumnezeu care, după moarte, îi condamnă pe cei care n-au făcut aşa cum a vrut El să stea o veşnicie în foc sau condamnă un copil necreştinat să meargă în iad?” Crescuse într-o familie de ortodocşi şi îşi formase o astfel de imagine despre Dumnezeu. Am încercat să-i spun că nu acesta e Dumnezeul în care cred eu. Dumnezeu ni se descoperă cu adevărat în Cuvântul Său, ca fiind Cel care ne iubeşte prea mult ca să procedeze aşa cum se spune… El oferă mântuirea în dar tuturor celor ce vor s-o primească. După o astfel de discuţie, mi-a spus: „Monica, îmi place Dumnezeul tău.”
Pe la jumătatea ultimului an de facultate, Mădălina m-a solicitat să mă rog pentru ea, deoarece dorea să facă studiile postuniversitare de masterat în afara României. O fată care se declara atee în urmă cu doi ani, îmi cerea acum să mă rog pentru ea lui Dumnezeu. Am asigurat-o că voi face aceasta. Astfel, că după ce ne-am finalizat studiile în cadrul Universităţii Bucureşti, am primit un telefon în care Mădălina îmi mulţumea că m-am rugat pentru ea. Obţinuse o bursă în Olanda şi era fericită pentru lucrul acesta.
De atunci încerc să-mi aduc aminte într-o relaţie de prietenie că, dincolo de prejudecăţile mele, „relaţia dintre Dumnezeu şi fiecare suflet omenesc este la fel de distinctă şi de completă, ca şi când acela ar fi singurul suflet care există pe întregul pământ, singurul suflet căruia îi este acordată purtarea de grijă şi întreaga atenţie, singurul pentru care El a dăruit viaţa Preaiubitului Său Fiu”. (Minte, caracter, personalitate, p. 104)
Monica Burlacu, Bucureşti, Muntenia
