Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul iste sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? (Psalmii 27:1)
Într-o zi obişnuită de luni, pe 6 aprilie 2015, eram într-o mare agitaţie; încercam să termin toate proiectele la facultate şi să rezolv ultimele detalii înainte de a pleca spre casă. Îmi duceam vioara în spate şi o cutie mare cu pizza. Toate lucrurile erau „ca de obicei”, însă nu ştiam că acea zi avea să-mi schimbe viaţa pentru totdeauna.
Dintr-odată m-am trezit plină de tuburi, imobilizată intr-un pat de spiral cu dureri groaznice şi cu medici care roiau în jurul meu. Am crezut la început că am un vis urât, dar niciun vis parcă nu durează atât de mult… întrebând disperată ce am păţit, am aflat că am suferit un accident rutier arte grav şi că sunt la spital, în Iaşi. Eram stupefiată, nu îmi aminteam nimic, doar că eram la facultate şi apoi… prezentul din spital.
După ce m-am liniştit, părinţii şi prietenii mi-au explicat ce s-a întâmplat şi îmi repetau mereu că este o minune faptul că sunt în viaţă şi trebuie să mă bucur că simt durere. în urma accidentului rutier pe care l-am avut in timp ce conduceam spre casă, am avut fractură de coloană la C2, fractură bazin, fractură la cotul mâinii drepte, cinci coaste rupte care mi-au perforat plămânul stâng, omoplatul stâng fracturat, fractură de piramidă nazală, rupturi de muşchi la picioare şi la mâini… După ce echipa de descarcerare m-a scos dintre fiarele maşinii, am fost dusă la spital, la Roman, unde – s-a acordat primul ajutor. Eram în stare critică, pierdeam foarte mult sânge; era necesar transferul la Iaşi de urgenţă. A fost chemat un elicopter SMURD să mă transporte la Iaşi, dar acesta nu a putut ateriza din cauza stării meteo (era lapoviţă şi vânt puternic), aşa că am fost transportată cu ambulanţa. Una dintre cele mai mari temeri ale medicilor a fost fractura de la coloana cervicală, însă Dumnezeu nu a îngăduit să fie atinsă măduva. Am fost îngrijită la Secţia de neurochirurgie, apoi la Secţia de terapie intensivă, la unul din cele mai mari spitale din Iaşi. Acolo, medicii nu voiau să le dea speranţe deşarte părinţilor mei… Aveam o hemoragie care nu se oprea, plămânul stâng era perforat şi am intrat în stop cardio-respirator.
Imediat ce au aflat despre accident, părinţii mei l-au sunat pe pastorul nostru şi pe cele mai apropiate persoane, solicitându-i pe ei şi pe cunoscuţii hr să stăruiască în rugăciune pentru viaţa mea. Astfel că în mai puţin de patru ore, peste 3 000 de oameni din întreaga lume au început să se roage lentru mine. Prieteni, colegi, cunoscuţi, necunoscuţi, oameni de toate religiile s-au unit în gânduri bune şi în rugăciune pentru salvarea vieţii mele.
Sara Stroici, Piatra Neamţ, Moldova
