Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. (Evrei 12:13)
Când mă gândesc la copilărie, am în minte vii şi plăcut colorate experienţele pe care le-am trăit în casa bunicilor. Cel mai drag mi-a fost bunicul, un om simplu, dar cu mult haz şi o bucurie debordantă, aşa că, atunci când îl întâlneau, copiii din sat îl provocau şi stăteau apoi să-i asculte poveştile.
Mă lua de multe ori cu el pe câmp sau pe lacul din apropierea casei lor – uneori vara, la pescuit, dar chiar şi iarna când era groasă gheaţa; luam şi sania cu noi. Un lucru foarte interesant, pe care n-am să-l uit niciodată, este că bunicul meu era foarte priceput în a cunoaşte urmele de animale. Mai ales pe zăpadă erau foarte vizibile şi-mi arăta: asta este de lup, asta de câine, de mistreţ, de vulpe, iepure etc. Atunci am încercat să le învăţ, cu toate că azi nu le-aş mai recunoaşte, dar toate acestea au fascinat mintea mea de copil şi rămân ca ceva foarte frumos intr-un ungher special al amintirilor.
Această amintire mă duce cu gândul la altfel de „urme” – urmele noastre, ale oamenilor. Şi dacă vulpea şi tot neamul ei au o singură urmă, la fel şi lupul şi aşa mai departe, noi, oamenii, suntem speciali; nu avem toţi aceeaşi urmă, ci fiecare, în parte, urma lui. Suntem unici. Este foarte frumos că Dumnezeu ne-a creat astfel. Dar se naşte întrebarea inevitabilă: Ce fel de urme las eu? îndemnul este să croim cărări drepte cu picioarele noastre…
Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să mergeţi pe cărări pe care erau urme rău croite (şi îngheţate). Cert este că se merge anevoios şi există riscul de a cădea. Noi am pornit pe cărarea ce duce spre ceruri şi ni se cere să lăsăm urme drepte, clare, pentru ca toţi cei ce vin după noi să nu cumva să cadă şi să nu se mai ridice.
Draga mea doamnă, te provoc în această dimineaţă să-ţi analizezi „urmele”. Poate eşti doamna casei – ce văd cei ce vin în casa ta? Văd o urmă clară, dreaptă, bună de urmat? Poate eşti mămică: odraslele tale pot călca pe urmele tale şi să-i fie astfel plăcute lui Dumnezeu? Poate că eşti bunică şi nepoţii te privesc cu încredere, fără rezerve; vor rămâne urmele tale întipărite frumos în mintea lor?
Dar cum să ne putem ţine urmele drepte într-o lume din ce în ce mai strâmbă? Trebuie să ne rugăm şi să privim în fiecare zi la Cel ce a venit din cer şi ne-a lăsat exemplu, la Domnul Isus, ascultându-I Cuvântul în fiecare dimineaţă, pentru că El ne-a lăsat o pildă ca să călcăm pe urmele Lui. „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4:6).
Lidia Mărginean, Mediaş, Transilvania de Sud
