Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. (Ioan 14:15)
Cu doi ani în urmă, m-am căsătorit. Deşi eu şi soţul meu suntem din aceeaşi localitate, datorită slujbei sale a fost nevoie să fac câteva schimbări majore în viaţa mea: m-am mutat din oraşul în care studiam, de lângă prietenii şi majoritatea cunoscuţilor mei, am mers mult mai departe de părinţi şi de meleagurile copilăriei mele. M-am transferat la o altă universitate, transfer pentru care a trebuit să alerg mult cu acte, să dau mai multe examene de diferenţă, apoi să fac naveta zilnic la 37 de kilometri. Într-un cuvânt, lumea mea s-a schimbat complet. Totul era nou şi necunoscut: locuinţa, oraşul, colegii, biserica etc.
Revenind în locurile de unde plecasem, întrebarea care mi se punea cel mai des era: Cum îţi este? E greu, nu-i aşa? Am stat şi am analizat bine această întrebare. Şi am constatat că, deşi au fost schimbări majore în viaţa mea, totuşi nu am simţit că mi-a fost foarte greu şi nu priveam ca un sacrificiu alegerea făcută. Totuşi m-am întrebat de ce această diferenţă de percepţie între mine şi cunoscuţii mei? Mi-am dat seama că nu mi-a fost greu, pentru că eu îl iubesc pe el. Nu m-au speriat nici noul, nici necunoscutul, pentru că eram cu el. Şi m-am întrebat cum de-am ajuns să ţin atât de mult ia cineva, să îmi schimb complet viaţa pentru el şi să nici nu văd asta ca pe un sacrificiu din partea mea? Am realizat atunci că am ajuns în acest punct in urma timpului pe care l-am petrecut împreună, în urma faptului că am ajuns să îl cunosc şi să am încredere în el.
M-am gândit apoi: De ce ne este greu uneori să facem anumite lucruri sau să renunţăm la altele pentru Dumnezeu? De ce viaţa de creştin pare uneori atât de grea şi plină de sacrificii din partea noastră? Cred că răspunsul este acelaşi, şi anume faptul că noi cunoaştem multe despre Dumnezeu, dar nu-L cunoaştem pe El. Nu avem acea relaţie profundă şi apropiată cu Isus şi nu am ajuns să-L iubim şi să ne dorim să facem orice pentru El, fără să ne fie greu. Şi totuşi, cum putem să-L iubim dacă nu ne luăm zilnic un timp de calitate pe care să-l petrecem cu Domnul nostru? Cum să-I descoperim frumuseţea şi să apreciem la adevărata valoare marele sacrificiu pe care Isus l-a făcut pentru noi, dacă nu umblăm cu El? Răspunsul este: TIMP petrecut cu El. Fie ca azi şi în fiecare zi să ne apropiem de Dumnezeu, să ÎI cunoaştem mai mult şi să II iubim din toată inima; astfel încât să fim dispuse să facem orice cu bucurie pentru El.
Adela Toma, Sighişoara, Transilvania de Sud