Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele… Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El. (Psalmii 34:4,8)
Am ajuns la Centrul de sănătate Herghelia la data programată şi, în prima zi, la „Veştile bune de dimineaţă” – devoţionalul care are loc acolo în fiecare zi, am auzit vorbindu-se despre un Dumnezeu pe care eu nu-L cunoşteam. Mi-am zis, asemenea lui Elisei: „Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?” (2 împăraţi 2:14). „Unde este acest Dumnezeu despre care voi vorbiţi căci vreau şi eu să-L cunosc?”
O, dar Dumnezeul nostru drag avea un plan cu mine şi, în bunătatea Lui cea mare, a început lupta pentru salvarea sufletului meu. La început, a scos oameni în calea mea care mi-au devenit prieteni buni şi curaţi – cum nu avusesem până atunci – care cu răbdare şi dragoste m-au sprijinit. Apoi, la vremea potrivită, a trimis un părinte spiritual pentru mine, un om cu părul alb şi înţelepciune pe măsură, alături de care am început să studiez Scriptura. De pe rafturile biblotecii mele au zburat toate cărţile cu valoare zero, şi locul lor a fost a ocupat cu literatură spirituală. Am citit, am învăţat, am studiat, am ascultat, am pus în practică. Viaţa mea a căpătat un sens nou, nopţile mele au devenit pline de prezenţa Domnului Isus Hristos, somnul meu, vegheat de El, a devenit odihnitor şi plăcut, pacea şi liniştea Lui s-au coborât peste mine. Sănătatea, încet, dar sigur, se întoarce în corpul meu.
Dar Dumnezeul meu nu S-a oprit aici. La scurt timp, El l-a adus şi pe soţul meu alături de mine, la picioarele Lui. Dintr-un bărbat răzvrătit, ocupat cu munca şi cariera, permanent în alergare, care considera că el nu are nimic de-a face cu Dumnezeu şi că ce-i trebuie lui mântuirea, a fost transformat într-un lucrător neobosit pentru Dumnezeu. Ne-am botezat împreună în primăvara anului 2015. Astăzi, când scriu aceste rânduri, amândoi suntem copii născuţi din nou ai Domnului Hristos şi suntem dependenţi de El pentru creştere în toate privinţele. Lucrăm cu drag şi cu râvnă în comunitatea din care facem parte, şi strigăm: „Veniţi căci vreau a spune/Ce face Dumnezeu/ Voi sufletelor bune/ Cântaţi cum cât şi eu.”
Nu a fost un drum uşor, am întâmpinat greutăţi cu propria minte, zile de suişuri şi coborâşuri, zile de zbucium şi dorinţă de renunţare, cuvinte dure şi respingătoare din partea familiei, glume şi batjocură din partea aşa-zişilor prieteni, dar Stâlpul de nor a fost cu mine, m-a ocrotit şi mi-a dat putere. Cel rău nu doarme, nu a stat cu mâinile în sân şi nici acum nu stă, însă Hristos este Stânca mea. Te invit ca, prin credinţă, să mergem înainte! Minunile vor continua în viaţa mea şi a ta!
Tatiana Jurubiţă, Bâldana, Muntenia
