Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, L-a făcut după chipul lui Dumnezeu. (Geneza 1:27)
Pe când eram elevă, aveam mai mult timp liber la dispoziţie decât am acum şi îmi plăcea să petrec acel timp citind, tricotând, ascultând muzică, compunând poezii sau desenând. Dar dintre toate acestea, cel mai mult îmi plăcea să desenez. Când m-am căsătorit şi am dat naştere unei fetiţe şi apoi unui băieţel, timpul liber a început să fie mai limitat, în schimb mi-am descoperit un nou „hobby” – gătitul. Am tricotat atunci când copii erau mai mici, am citit când aveam mai mult timp liber la dispoziţie şi am desenat doar ca să-mi ajut copiii să-şi facă desenele pentru şcoală.
Acum, după 20 de ani de căsătorie, când copiii au crescut şi unul dintre ei a plecat din „cuib”, am revenit la marea mea dragoste, desenul. Am început să desenez portrete în creion. Am observat, desenând în creion, că fiecare linie, fiecare umbră, fiecare detaliu contează dacă vrei să redai cât mai fidel imaginea respectivă. De multe ori, portretul nu este reuşit şi privesc comparând fiecare detaliu din desen cu originalul. S-a întâmplat să şterg de mai multe ori în acelaşi loc şi aproape că am rupt foaia. Am vrut de multe ori să mototolesc desenul şi să-l arunc la coş, ca apoi să mă răzgândesc, gândindu-mă cât am lucrat la el. Poate că persoanele pe care le desenez nu sunt lângă mine, dar le simt privind acel desen şi trăiesc cu speranţa ca le voi revedea într-o zi.
Mă gândesc că la fel procedează şi Dumnezeu cu noi. Ştim că El a întocmit un plan şi, de la căderea omului în păcat, dorinţa Sa este să refacă chipul Său în oameni aşa cum a fost la început. El lucrează la desăvârşirea caracterelor noastre, comparând fiecare detaliu cu originalul. El doreşte să-şi pregătească un popor fără „pată şi fără zbârcitură”. Ştergerea defectelor din caracterele noastre este de multe ori dureroasă şi necesită multă răbdare din partea Lui. Dar chiar şi atunci când pare că viaţa noastră s-a subţiat după atâtea corecturi, El nu ne mototoleşte şi nu ne aruncă la coş, ci ne aşază în colecţia Lui, gândindu-se cât de mult a investit în noi. El priveşte la fiecare dintre noi cu dragoste şi dor şi doreşte să ne revadă într-o zi faţă în faţă. Să ne lăsăm astăzi modelate şi transformate prin puterea Duhului Său cel Sfânt, ca să ne putem bucura la revenirea Lui, privindu-I chipul după care El ne-a creat şi bucurându-ne o veşnicie împreună cu El. Amin!
Otilia Palade, Vaslui, Moldova