Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. (Proverbele 19:21)
Nu ştiu alţii cum sunt, dar în mine încă se luptă două moduri de gândire: unul care este călăuzit de Cuvântul lui Dumnezeu şi altul care apare uneori în clipele când se ivesc amintirile din copilărie care nu au avut nimic inocent. Din cauza trecutului, mi-e destul de greu să accept noua stare de lucruri cu privire la maternitate.
Am crescut în comunism, într-o familie neînsemnată; părinţii erau muncitori, deci nu aveam pile nici la librării, nici la cosmetice, nici la farmacii…
De mică, am văzut femeile plângând că sunt gravide şi femei avortând. Şi tot de mică am ştiut de procesele pe care le intenta statul doctorului care îndrăznea să chiureteze o femeie care pierduse o sarcină – fiindcă tot timpul se considera că pierderea se provoca acasă, pentru că doar aşa se putea scăpa de ceea ce nu doreai. Da, statul te obliga să ai cel puţin cinci copii, după care îţi dădea voie să te descurci altfel.
Atunci, femeile se străduiau să nu aibă copii. Şi aveau din belşug. Acum, femeile vor să aibă copii – şi multe nu pot… Vârsta, stresul, avorturile anterioare. .. Am prietene căsătorite care au apelat la metoda in vitro şi chiar necăsătorite – dacă tot nu au prinţul visat, măcar copilul dorit. Lumea noastră e diversă şi poţi doar să o cunoşti şi să-ţi iubeşti necondiţionat cunoscuţii.
Oamenii din prezent vor să aibă totul în mână: să hotărască sexul copilului, când apare pe lume, cât de intensă să fie durerea resimţită… Cei care vor să strunească totul, medicina, farmacia sau orice alt departament, inventează soluţii.
În ce mă priveşte, aş spune că noi doar avem impresia că strunim totul: dacă ceva bun vine în viaţa noastră, nu este pentru că ne-am străduit noi, ci pentru că Dumnezeu a considerat că trebuie să-l avem şi ni l-a dăruit. Dacă ceva bun ne lipseşte, nu înseamnă că n-am fost pricepuţi în a lupta pentru asta, ci că Dumnezeu a ştiut că nu ne face bine ceea ce ne dorim.
Priviţi şi dumneavoastră lucrurile în acest fel şi vă veţi bucura mai mult pentru ceea ce primiţi şi nu veţi mai regreta ce vă lipseşte.
„Nu avem înţelepciune să ne planificăm propriile vieţi. În viaţa Sa pe pământ, Hristos nu a făcut niciun plan pentru Sine. A acceptat planurile lui Dumnezeu pentru El… Tot aşa ar trebui să depindem şi noi de El… Dumnezeu nu-Şi conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înşişi să fie conduşi, dacă ar putea vedea sfârşitul de la început şi dacă ar zări slava scopului pe care îl împlinesc ca împreună-lucrători cu El.” (Elle G. White, Divina vindecare, p. 453)
Bianca Timşa-Stoicescu, Bucureşti, Muntenia
