Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul (I)

    În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. (Psalmii 138:3)

    Am crescut la bunici până la un an. Apoi, în fiecare vară îi vizitam şi străbăteam cu bucurie, pe jos, în fiecare Sabat, cei cinci kilometri dus şi întors spre biserica din satul vecin. Amintirile acelea frumoase mi-au rămas adânc întipărite în minte.

    Anii au trecut. Mă mai rugam seara, mai citeam Biblia, aşa cum mă învăţaseră bunicii, dar nu aparţineam vreunei confesiuni religioase. Nu-L uitasem pe Dumnezeu, totuşi eram departe de El!

    Mai târziu, au apărut şi copiii: fetiţă şi băieţel. Când erau încă în ciclul primar, a fost introdusă ora de religie în şcoli. La un moment dat, ni s-a cerut să le cumpărăm cărţile de religie. Răsfoindu-le, parcă cineva mi-a luat dintr-odată pâcla de pe ochi. Nu voiam ca ei să înveţe despre sfinţi şi despre tradiţie, ci eu îmi doream să-L cunoască pe Dumnezeu şi adevărul Său, aşa cum este revelat în Cuvântul Său. Ştiam unde era biserica adventistă din localitatea mea. Mi-am făcut curaj şi am bătut la uşa pastorului. I-am spus că aş dori ca şi copiii mei să participe la orele de religie din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Pastorul, surprins, dar cu un zâmbet cald, mi-a spus că sunt bineveniţi şi că îi aşteaptă la biserică începând cu sâmbăta următoare. Am plecat de acolo fericită şi liniştită. Am simţit că Dumnezeu le poartă de grijă copiilor mei.

    Astfel, sâmbătă de sâmbătă, copiii mergeau la biserică. Nu erau foarte fericiţi, dar nici nu murmurau prea tare. Era o schimbare majoră în viaţa lor. După un timp, a venit ziua în care mi-au spus clar că nu le place şi că nu vor să mai facă orele de religie astfel.

    La insistenţele mele şi după promisiunea că voi accepta hotărârea lor oricare ar fi aceea, au plecat încă o dată spre biserică. Cu tristeţe în suflet, am închis uşa în urma lor, am căzut în genunchi şi, cu lacrimile şiroind pe obraji, L-am implorat pe Dumnezeu să nu îi lase în mâna celui rău, în această lume nebună, să-i ţină strâns în mâna Lui. I-am cerut o minune!

    Nu ştiu când au trecut două ore. Eram încă pe genunchi când le-am auzit paşii. Nu am apucat să deschid bine uşa, că au năvălit în casă, strigând amestecându-şi glasurile: „A fost foarte frumos astăzi! Ne ducem şi sâmbăta viitoare! Ne ducem mereu de-acum!” Ochii mi s-au împăienjenit instantaneu. Am văzut minunea lui Dumnezeu şi eram fericită.

    Vă împărtăşesc cu inima plină de bucurie această minune a lui Dumnezeu în viaţa mea, pentru că doresc să vă încurajez, dragi surori care încă mai „staţi în tribună”: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul. Ferice de omul care se încrede în El!”

    Gabriela Ichim, Galaţi, Moldova

    Judith Couchman
    Cartea „Mic dejun pentru sufletul tău” este ca un buchet de vești bune care sunt povestite cu entuziasm specific românesc. Din toate zonele țării, și chiar de peste hotare, femeile Îi sunt recunoscătoare lui Dumneazeu pentru grija pe care le-o poartă, pentru experiențele zilnice în care descoperă dragostea Lui infinită și pentru privilegiul de a împărtăși bucuria cunoașterii lui Isus Hristos ca Mantuitor personal cu persoanele din sfera de influență. În zorii dimineții, acesta îți oferă un plus de motivație pentru a porni pe drumul vieții cu încrederea că orice provocare poate fi depășită și orice ispită poate fi biruită cu ajutorul Lui.

    Din aceeași categorie

    Totul va fi clar

    Poate niciodată nu vom înțelege motivul pentru multele lucruri care ni se întâmplă în această viață, dar știu că „Într-o zi, El îmi va explica totul”. Aștept cu nerăbdare acea zi.

    Vine mireasa!

    Rochia noastră pentru acea nuntă nu ne costă nimic; chiar Isus, Mirele, a plătit totul. „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8).

    Un ucenic al lui Isus

    Matei a luat hotărârea pentru el, dar ce vom face noi când Isus ne atinge inima cu dragostea și mila Sa și spune: „Urmează-Mă”?

    Cât de aproape este sfârșitul?

    Nimeni nu cunoaște exact răspunsul la întrebarea: „Cât de aproape este sfârșitul?” Totuși, David, vorbind cu Dumnezeu, ne lasă o mângâiere și o reasigurare: „Tu ești adăpostul și scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduința Ta” (Psalmii 119:114).

    Publicate astăzi

    Sătul să fi bun

    A fi bun - a fi ascultător așa cum îți cere Dumnezeu - înseamnă a fi pregătit pentru ce are Dumnezeu mai bun să ofere.

    Totul va fi clar

    Poate niciodată nu vom înțelege motivul pentru multele lucruri care ni se întâmplă în această viață, dar știu că „Într-o zi, El îmi va explica totul”. Aștept cu nerăbdare acea zi.

    Model perfect

    Dacă ne mărturisim păcatele și le abandonăm, dacă venim la Isus în pocăință și în umilința sufletului, recunoscându-ne incapacitatea de a îndepărta chiar și un punct sau o pată de păcat și sprijinindu-ne numai pe meritele Mântuitorului crucificat, putem aștepta iertarea, căci cuvântul Lui e garantat. GÂNDESC MAI DEPARTE Se află ceva în viața mea care mă împiedică să-L urmez pe Hristos fără rezerve?

    A hűség követelménye

    „Te azért a munkának terhét hordozzad, mint Jézus Krisztus jó vitéze.” (2Tim 2:3)Krisztus katonái vagyunk,...

    Un pas necontrolat

    "Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. "...