Câtă vreme se zice: Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii. (Evrei 3:15)
O bună perioadă de timp nu am mers regulat la biserică, fiindcă nu reuşeam să mă hotărăsc pentru o predare deplină. Trăiam între cele două lumi, fără puterea de a lua o decizie. Conştiinţa îmi dădea semnale, iar în sufletul meu exista o luptă.
Când copiii au mai crescut, am început să merg mai des la biserică, Duhul Sfânt mă pregătea pentru următorul pas, dar eu tot amânam botezul. Dumnezeu mă aştepta să mă arunc în braţele Lui cu toate poverile şi nedesăvârşirile mele, iar eu aşteptam să mă simt pregătită pentru legământul cu El. Aşteptarea aceasta s-a prelungit ani şi ani, până într-o zi când maşina în care eram s-a ciocnit cu o altă maşină care intrase pe contrasens. Şoferul a pierdut controlul volanului şi am intrat frontal într-un gard de beton al unui depozit de materiale de construcţii, am dărâmat gardul şi am intrat în curtea depozitului. Într-o fracţiune de secundă, gândul mi-a fugit la copiii mei, care mă aveau numai pe mine, şi am strigat în gând: „Doamne, ai grijă de copiii mei!” Apoi mi-am pierdut cunoştinţa.
Dumnezeu, în marea-I bunătate, nu a îngăduit să-mi rămână copiii orfani. În zilele ce au urmat, îmi venea obsedant în minte un gând: „Puteam să mor şi să pierd mântuirea.” Cred că aceasta a fost calea pe care a îngăduit-o Dumnezeu în dreptul meu, ca să-L primesc ca Mântuitor al meu prin botez. Prin harul Domnului, ziua cea mare a sosit şi am fost botezată în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea pe care o cunoscusem din copilărie, la un an după ce fiica mea a făcut acest pas înaintea mea. Eram fericită, soarele strălucea şi era pace în inima mea.
„Feriţi-vă de o amânare îndelungată. Nu lăsaţi pentru altă dată lucrarea de părăsire a păcatelor şi de căutare a curăţiei inimii prin Domnul Hristos. În această privinţă au greşit mii şi mii de oameni, spre pierzarea lor veşnică. Nu vreau să insist aici asupra scurtimii şi nesiguranţei vieţii, dar există un pericol teribil, un pericol insuficient înţeles – acela de a amâna mereu ascultarea de vocea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Orice neglijare sau respingere a harului lui Hristos are repercusiuni asupra ta însuţi; inima se împietreşte, voinţa slăbeşte, capacitatea de înţelegere devine confuză şi te face mai puţin capabil de a te supune îndemnurilor blânde ale Duhului Sfânt.” (Ellen G. White, Calea către Hristos, pp. 38-40)
Dragă soră, bunătatea lui Dumnezeu te cheamă la pocăinţă. Nu amâna predarea. Astăzi, chiar acum, este momentul potrivit. Prin credinţă, ia decizia cea bună.
Gabriela Ichim, Galaţi, Moldova
