Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în tine. (Psalmii 56:3)
Ca soţii şi mame, cred că ne-am confruntat adesea cu tot felul de temeri justificate, dar ce te faci când acestea devin stresante, nu-ţi mai dau pace? Şi nu poţi să te linişteşti decât după ce se rezolvă problema respectivă?
Desigur, aceste emoţii şi sentimente negative nu ne fac bine nici nouă, nici celor din jur, ne pot chiar îmbolnăvi. Să nu credeţi că eu fac excepţie. Deşi citeam multe texte din Biblie pentru încurajare, am descoperit că una este să citeşti, şi alta este să te încrezi cu adevărat în Dumnezeu.
Era o zi frumoasă de vară şi pe fetele mele, fiind în vacanţă, le-am lăsat să meargă cu maşina, împreună cu părinţii mei în localitatea Bran, la nişte prieteni. Fiind micuţe, nu prea le lăsam să meargă fără noi la un aşa drum lung, însă, la insistenţele lor, am cedat.
Ne-am înţeles cu părinţii ca atunci când vor sosi la destinaţie să ne anunţe prin telefon ca să stăm liniştiţi. A sosit seara şi ne-am dat seama că telefonul încă nu sunase. Începea să se profileze teama de ce anume s-ar fi putut întâmpla, dar atunci m-am hotărât să nu mă mai tem şi să nu-mi mai fac griji inutile, ci am îngenuncheat, pur şi simplu, şi L-am rugat pe Domnul să mă liniştească, încredinţându-i pe toţi cei dragi protecţiei Sale. Doream să experimentez Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa mea, doream să-I simt puterea.
Apoi mi-am văzut de treburi, conştientă că Cineva atotputernic îmi veghează familia. Nu mi-a mai trecut prin minte nimic negativ.
Poate părea de necrezut, dar pacea Lui a coborât în sufletul meu şi, deşi se făcuse ora 22, i-am spus soţului meu să mergem la culcare liniştiţi, că ei vor ajunge cu bine. Nu erau pe atunci telefoane mobile. Soţul meu, cunoscându-mi firea, m-a întrebat cum de pot fi liniştită că până şi el este îngrijorat. L-am liniştit şi pe el, rugându-l să adoarmă, asigurându-l că vom primi cu siguranţă şi telefonul mult aşteptat. Cu ajutorul Domnului, am adormit de-a binelea. Pe la ora 00:30, am fost treziţi de sunetul telefonului şi, de la capătul firului, tatăl meu ne asigura că, în ciuda faptului că avusese o mică pană pe drum, plus alte opriri, ajunseseră cu bine şi fetele chiar dormeau. M-am bucurat şi i-am spus că ştiam că vor ajunge cu bine. M-am simţit atât de bine că am putut câştiga o nouă biruinţă pe calea credinţei, aceea de a te abandona cu totul grijii şi protecţiei lui Dumnezeu, aşteptând în pace rezolvarea Lui.
De aceea şi acum, ori de câte ori mă tem, mă încred în Domnul.
Poţi încerca şi tu astăzi această experienţă şi te asigur că va funcţiona, pentru că fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este plin de putere.
Benona Antea, Bucureşti, Muntenia
