Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta! (Deuteronomul 31:8)
În experienţa pe care o voi relata, Dumnezeu mi-a arătat că trebuie să avem încredere şi răbdare, căci El deţine controlul în toate lucrurile, în anul 2008, după 20 de ani de activitate în cadrul Romtelecom, soţul meu a fost disponibilizat. Nu avea altă calificare şi nu ştiam ce va face… La 39 de ani, cu doi copii de crescut, trebuie să te orientezi foarte repede, pentru că timpul nu te mai aşteaptă. În urma unui accident de muncă ce a lăsat unele urmări, domeniul construcţiilor nu era cea mai bună opţiune, iar ca să deschidă un magazin, în plină criză, n-a avut curaj…
După ce ne-am rugat şi am avut certitudinea că Dumnezeu e de acord, am hotărât că are nevoie de altă calificare şi s-a înscris la Şcoala Postliceală Sanitară din Arad, având credinţa că, după acest timp, va veni şi postul aşteptat. Au trecut trei ani şi… nimic! Trăiam din salariul meu de bugetar, iar provocările erau mari. Am căutat de lucru peste tot, am depus multe CV-uri, am dat zeci de telefoane…, răspunsul era: „Mai aşteptaţi”, „S-a ocupat postul”, „Nu se poate cu sâmbăta liberă”… Credinţa noastră era greu încercată. Ne-am revizuit viaţa ca familie, ca individ… De ce nu intervii, Doamne?
Dumnezeu a găsit cu cale să-mi vorbească printr-un vis: era luna decembrie (2013) şi se făcea că în livada noastră, în jurul fiecărui pom era săpat un pământ proaspăt în formă de cerc, unde răsăriseră multe gladiole. Şi eu mă întrebam: „Cum de sunt gladiole acum, iarna? Ştiu sigur că am scos bulbii toamna trecută…” Mă minunam de aşa frumuseţe şi aşa contrast. Când m-am trezit, mi-am amintit perfect visul, i l-am istorisit soţului şi i-am spus că am toată credinţa că Dumnezeu „va întinde o masă în pustie”, dacă va fi cazul, dar nu ne va lăsa!
În mod providenţial, în primăvara aceasta (2014), am aflat că este un post la un spital din zonă. A depus dosarul în ultima zi, a susţinut examenul şi a reuşit! ERA VREMEA GLADIOLELOR! L-am chemat în grădină şi i le-am arătat: „Le vezi? Exact aşa erau în visul meu din iarnă!” Ne-am îmbrăţişat, am lăcrimat şi I-am mulţumit lui Dumnezeu.
Acum, soţul meu lucrează şi s-a integrat bine în noul colectiv. Providenţa a condus lucrurile în modul şi la timpul potrivit.
Chiar dacă nu ne plac greutăţile şi încercările, să avem întotdeauna încrederea că nu mergem singuri pe acel drum.
Prietena mea, să fii binecuvântată cu înţelepciunea de a te lăsa condusă de El întotdeauna! Amin!
Milica Lup, Săvârşin, Banat
