Paharul meu este plin de dă peste el. (Psalmii 23:4 u.p.)
Peste câteva zile urma să împlinească vârsta de 107 ani. Numele acestei eroine este Frieda Mayer Malenkova. S-a născut în 1908, într-un sat german de lângă Volgograd. Strămoşii ei sunt plecaţi din Germania de 200 de ani… Părinţii i-au fost un model de viaţă creştină, tatăl ei fiind un pastor devotat. A crescut într-o familie mare, cu încă şapte fraţi. S-a căsătorit tot cu un pastor şi au avut împreună un băiat şi o fetiţă.
Această familie, ca şi ceilalţi membri din biserică, nu erau văzuţi bine de autorităţi, însă au fost toleraţi până când a început o prigoană aprigă, dezlănţuită din porunca guvernului neomenos al lui Stalin.
Într-o dimineaţă de primăvară, foarte devreme, apare un grup de poliţişti la casa lor, bătând cu furie în uşă. Tânără mamă deschide şi o voce răspicată îi spune că este arestată; să-şi strângă câteva boccele, pentru că va trebui să plece imediat. Înlemnită de cele auzite, trece pe lângă pătuţul fetiţei de trei ani care dormea, o atinge uşor pe mânuţă, ca să n-o trezească, apoi aruncă o privire spre băieţelul de cinci ani şi este nevoită să plece cu poliţiştii. Nu mai avea timp să se despartă de nimeni; soţul ei era deja arestat de ceva timp.
Vestitul loc de tortură din Gulag ajunge să fie pentru tânăra Frieda noul ei domiciliu, şi aceasta nu pentru un an sau cinci, ci pentru 20 de ani. Acolo a fost chinuită, ca să renunţe la credinţa în Dumnezeu. Acolo a muncit ca un sclav două decenii, fără să mai aibă speranţa că va mai vedea vreodată libertatea. În tot acest timp îndelungat, l-a reprezentat cu demnitate pe Dumnezeul căruia i-a rămas credincioasă.
În 1994, s-a întors în patria strămoşilor ei, în Germania. La 89 de ani a orbit complet – o încercare cumplită. Acum se găseşte într-un azil de bătrâni creştin, fericită că, după tragediile trăite, mintea i-a rămas limpede. La întrebarea pusă de reporterii de la televiziunea germană – ce şi-ar mai dori la vârsta ei înaintată -, cu o faţă senină şi zâmbitoare, ea a răspuns imediat: „Aştept să vină Isus şi să-mi pună întrebarea: „Frieda, ce doreşti să-ţi fac?” Răspunsul meu va fi ca al orbului Bartimeu: Doamne, vreau să văd! Mă voi bucura să-L văd pe Isus care m-a purtat în cei 107 ani pe braţele Sale şi apoi să-I slujesc mai departe o veşnicie întreagă.”
În timp ce camera TV se retrage, ea începe să recite cu multă convingere Psalmul 23. Lacrimi mari se rostogolesc din ochii ei închişi, încheind cu cuvintele: „Paharul meu e plin de dă peste el.” I-am privit faţa senină şi fericită şi m-am întrebat: Ce rezerve de putere încă mai posedă această fiinţă?! Întreabă-te, draga mea, te mângâie şi pe tine nuiaua Păstorului tău?
Elfriede-Starck Chiriac, Germania
