De aceea vă spun că orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea. (Marcu 11:24)
Se căsătorea ultimul nostru copil şi, ca de obicei, în astfel de ocazii sunt cheltuieli suplimentare. Venitul nostru ajungea cu greu, dar acum, când voiam să contribuim la primul lor zbor, nu ne puteam descurca. Mă rugasem desigur şi până acum pentru tot felul de nevoi, acum însă m-am pomenit că-L rugam pe Dumnezeu să găsească soluţii pentru această nevoie.
Şi soluţia a venit în mod spectaculos. Am primit un telefon de la Bucureşti de la o soră de credinţă care mi-a spus că este în posesia unei sume de bani pentru mine – fără altă explicaţie. Am spus că, dacă sunt ai mei, să mi-i trimită şi, în câteva zile, i-am primit. Erau cam şapte-opt salarii de-ale soţului. I-am telefonat şi am întrebat-o: „Dacă banii sunt ai mei, pot să fac ce vreau cu ei?” Mi-a răspuns: „Bineînţeles!” Seara, am avut o lungă dezbatere cu soţul meu şi curând banii erau deja împărţiţi pentru diferite nevoi.
La câteva zile, am primit un telefon din străinătate de la o altă soră cu care nu avusesem niciodată relaţii apropiate şi care m-a întrebat dacă am primit nişte bani. Când i-am confirmat, mi-a spus foarte bucuroasă că sunt de la ea şi m-a rugat să-i dau fetelor ei, menţionând că eram singura persoană în care avea încredere! Am plecat în căutarea fetelor, care aveau în jur de 20 ani. După mai multe peripeţii, am aflat că erau la închisoare pentru doi ani. Primisem deci bani şi timp. Puteam să-i folosesc până se eliberau.
După nuntă am plecat la un alt fiu de-al meu, în străinătate. Acolo, de bucurie că m-a văzut după mulţi ani, o cunoştinţă mi-a făcut cadou câteva flacoane cu Chaparal, medicamente naturale indiene, bune pentru ficat. Când am venit acasă – pe-atunci când veneai din străinătate parcă veneai de pe lumea cealaltă -, mulţi s-au arătat interesaţi de pastilele mele şi am putut vinde până am făcut suma pe care o datoram. Apoi nu s-a mai vândut nicio tabletă, şi am înţeles că ele trebuiau donate celor săraci, aflaţi în suferinţă. M-am gândit la văduvă şi vasele ei de ulei!
Întotdeauna m-am minunat cum Dumnezeu vede mica mea nevoie în imensitatea Universului şi se ocupă de mine cu atâta grijă. Lăudat să fie Numele Lui.
„Mântuitorul le-a îndreptat atenţia urmaşilor Săi către păsările cerului, care ciripesc cântece de laudă, netulburate de nicio grijă, căci „ele nici nu seamănă, nici nu seceră”. Cu toate acestea, marele Tată ceresc Se îngrijeşte de nevoile lor. Mântuitorul întreabă: „Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” (Matei 6:26)
Pristoleanu Didina, Piatra Neamţ, Moldova
