Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor. (Isaia 61:11)
Tanti Marusia avea în jur de 40 de ani, era îmbrăcată sărăcăcios, dar curat. Cu excepţia zilelor de sâmbătă, venea în fiecare dimineaţă pe jos la ferma din Balta Borcei, de la Călăraşi, să lucreze la grădină „cu norma”.
Şi eu lucram „cu norma” la grădină, eram în vacanţa de vară după clasa a VI-a. Pentru că satul meu se afla departe, rămâneam la fermă şi câte o lună cu bunica. Dormeam în condiţii neadecvate, într-o baracă cu foarte multe paturi. Spiritul ce domnea între muncitori îmi displăcea. Se veseleau pe seama altora, glumeau deplasat, foloseau cuvinte triviale, ţeseau permanent intrigi. De aceea îmi plăcea să lucrez izolată.
Tanti Marusia mi-a atras atenţia pentru că era rezervată, dar foarte amabilă, saluta politicos, se interesa binevoitoare de fiecare, apoi se depărta şi lucra singură. Aş fi vrut să o cunosc mai bine.
Soarele Bărăganului era torid. Îmi era cald. Norma era mare, trebuia să sap, să plivesc sau să culeg zarzavaturi şi legume. De cele mai multe ori, îmi era sete şi foame, însă resursele disponibile erau necorespunzătoare. Dimineaţa devreme, şeful de echipă ne măsura parcela-normă, o marca cu ţăruşi şi fiecare se apuca de lucru.
Într-o zi, pe când săpam morcovi, tanti Marusia a venit pe locul normei mele şi a început să sape fără să-mi spună nimic. M-am emoţionat, am crezut că se afla acolo din greşeală. M-am oprit din săpat şi mă uitam întrebătoare spre ea. Mi-a aruncat o privire caldă şi a clătinat capul în sens afirmativ. Atunci am înţeles, mă ajuta. Am săpat o vreme în tăcere. Deodată a început să cânte: „O, Isus ce dulce nume,/ Liniştind orice dureri,/ Ne dă pace bucurie/ Celor slabi le dă puteri…”
Cuvintele cântecului au atins inima mea. Simţeam cum mă inundă bucuria. Doream din toată inima să-L cunosc pe Cel care „celor slabi le dă puteri” şi „linişteşte orice dureri”. Tanti Marusia îmi deschisese uşa credinţei în Domnul Isus Hristos, iar El mi-a dăruit pacea, dragostea şi ajutorul Lui. N-am mai simţit nici căldura, nici foamea, nici setea, nici oboseala, eram înălţată deasupra tuturor nevoilor.
Dragi surori, sunt din ce în ce mai mulţi oameni precum eram eu, oameni care au nevoie de alinare în încercările, necazurile şi ispitele prin care trec: oboseala, foamea, abuzul, respingerea, trădarea, dezamăgirea. Duceţi în lume harul şi dragostea lui Isus Hristos. Lumea ne aşteaptă! (Isaia 61:11)
Zlatinca Mihaly, Timişoara, Banat
