Mă veţi căuta şi mă veţi găsi, dacă mă veţi căuta cu toată inima. (Ieremia 29:13)
În urmă cu un an de zile, Domnul mi-a făcut o surpriză frumoasă. Mi-a oferit ocazia să mă implic în lucrarea misionară într-o ţară străină, în Etiopia, Africa, unde am ţinut o serie de prelegeri, timp de 17 zile.
În fiecare după-amiază, la ora 16, plecam spre biserică. Într-una din zile, când eram deja pe drum, am constatat că mi-am uitat sticla de apă acasă. Toată ziua nu băusem absolut deloc apă, iar starea mea de sănătate în acea zi nu era aşa de bună. Nu aveam unde să mai găsesc apă bună atunci…
Am început la ora 17 prelegerea, însă după doar câteva minute, simţeam că nu o mai pot duce la bun sfârşit. Gura îmi era foarte uscată, nu mai puteam să pronunţ cuvintele, repetam un cuvânt de câteva ori, simţeam că nu mai pot sta în picioare şi că în curând voi leşina. În tot acest timp, am început să mă rog în gând Domnului să nu mă lase şi să îmi dea putere să pot duce predica la bun sfârşit. Oamenii aveau nevoie să audă întregul mesaj.
Nu după mult timp, am constatat că nu îmi mai era deloc sete, mă simţeam ca şi când aş fi băut un litru de apă şi toate celelalte motive care mă făceau să mă simt rău au dispărut. Bucuroasă şi recunoscătoare lui Dumnezeu, am continuat predica cu mai multă putere. Am ajuns la partea finală, când trebuia să închei mesajul cu un apel, invitându-i pe ascultători să ia hotărârea de a pune în practică în viaţa lor principiile prezentate. Jumătate de apel l-am făcut eu, iar cealaltă jumătate, pastorul bisericii. M-am aşezat pe bancă, în timp ce pastorul continua cu apelul şi am început să mă rog ca Domnul să lucreze la inima oamenilor, să le sensibilizeze conştiinţa.
În timp ce mă rugam şi ascultam ce se spunea, am înţeles că acel apel era şi pentru mine. Gândindu-mă la mesajul pe care l-am transmis în acea seară, mi-am dat seama că acea predică a fost în primul rând pentru mine şi am simţit cât de multă nevoie aveam de ea! Am început să plâng şi să mă rog în continuare pentru apelul care se făcea. Când m-am oprit din rugăciune şi am ridicat privirea, am văzut că aproximativ 60 de persoane veniseră în faţă, ca răspuns la invitaţia lui Dumnezeu. Lacrimi de bucurie mi-au inundat faţa şi am observat lacrimi şi pe chipul celorlalţi.
În acea seară, şi nu doar atunci, L-am simţit pe Domnul mai aproape ca oricând şi am văzut minunea pe care a făcut-o în dreptul meu şi-n dreptul altora. A fost un moment decisiv pentru viaţa mea, o seară în care mi-am luat noi angajamente faţă de Domnul şi în care El mi-a arătat din nou cât de mare e dragostea Lui faţă de noi.
Dumnezeu te iubeşte foarte mult. Dă-I voie să-ţi schimbe viaţa chiar azi!
Nicoleta Pătrăşcanu, Muntenia
