Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui, din neam în neam. (Psalmii 100:5)
Se împlineau aproape zece ani de când lucram la o firmă privată. Patronii nu mi-au cerut niciodată să vin sâmbăta la serviciu. Încă de când mă angajasem, le spusesem că eu sâmbăta nu lucrez şi, fără prea multe întrebări, au fost de acord. Până într-o zi, când mă sună patronul şi îmi spune să fiu sâmbătă la serviciu pentru a întâmpina o delegaţie turcă, care venea din Germania, pentru a le arăta fabrica. Nori negri se învălmăşeau în inima mea, dar am reuşit să-i răspund calmă că, indiferent de consecinţe, nu pot veni sâmbătă la serviciu. „În aceste condiţii, colaborarea noastră se va încheia”, mi-a spus el şi mi-a închis telefonul. Era vineri. Am rugat şeful de secţie să pregătească secţia pentru vizită, am vorbit cu o colegă să primească delegaţia în locul meu, şi am plecat acasă cu sentimentul că este ultima dată când păşesc în fabrică.
Când am ajuns acasă, l-am sunat pe unul dintre prezbiterii bisericii şi i-am povestit întâmplarea. Mi-a spus: „Lasă-L pe Domnul să lucreze şi vino mâine la grupa specială.” În Sabat, am povestit ce furtună s-a abătut asupra mea, iar fraţii s-au rugat pentru mine şi m-au încurajat.
Ajunsă acasă, mi-am sunat colega să o întreb cum s-a descurcat cu musafirii. Mi-a răspuns, puţin derutată, că nu au apărut. Luni dimineaţa, ca de obicei, am plecat spre serviciu. Eram neliniştită cu privire la viitor, totuşi un sentiment de pace, nedefinit îmi umplea sufletul. Colegii nu ştiau ce se întâmplase, de ce delegaţia nu mai ajunsese, aşa că am sunat translatorul, care era din Bucureşti, şi care ar fi trebuit să îi însoţească în această vizită. Răspunsul lui m-a lăsat fără grai: ,Au fost opriţi la aeroport, pentru că nu aveau actele în regulă.” Nu mai ştiu dacă mi-a spus în care aeroport au fost opriţi, în România sau în Germania, ceea ce ştiu este că Satana a vrut să-mi întindă o cursă, însă bunul Dumnezeu nu l-a lăsat să se atingă de copilul Lui.
După trei zile, patronul meu intră în birou şi mă întreabă ce am făcut cu delegaţia. I-am povestit ce s-a întâmplat. Se uita la mine cu o privire încurcată. Nu ştia ce să spună. După o clipă de tăcere, mi-a spus cu o voce stinsă: „Hai să vedem ce este prin fabrică.” Cred că a înţeles că a fost o intervenţie divină şi, în următorii şapte ani pe care i-am mai lucrat în acea firmă, nu mi-a mai cerut niciodată să vin sâmbăta la serviciu.
Vă încurajez să îl rugaţi pe Dumnezeu să vă poarte poverile, pentru că El ne cunoaşte pe fiecare pe nume! Nu ezitaţi să rămâneţi la principii! Fiţi hotărâte, aveţi încredere şi bazaţi-vă pe credincioşia Lui!
Gabriela Ichim, Galaţi, Moldova
