Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur…” (Geneza 2:18)
Soţ şi soţie, doi tineri căsătoriţi au sosit la Centrul de Sănătate Herghelia, pentru a încerca să mai pună un petic la căsătoria lor, care era pe punctul de a se destrăma. Viaţa lor era de acum un orizont de visuri prăbuşite. Trebuia evitat divorţul – această experienţă dureroasă ce bulversează exisistenţa persoanei în toate aspectele sale, conferindu-i o poziţie socială tristă şi dificilă. Totuşi, în situaţii zguduitoare putem crea speranţe, mai cu seamă că la mijloc era şi un copil care trebuia „împărţit” între tata şi mama.
Problemele cu care pacienţii vin la Herghelia cuprind un spectru mai larg ce acţionează nu numai asupra trupului, ci şi asupra sufletului, acestea constituind una dintre cele mai dureroase trăiri. De aceea, omul trebuie luat ca întreg, acţionând psihosomatic – trup, minte şi suflet.
Prin consilierea făcută de către capelanul unităţii cu părţile luate sepaarat s-a constatat că nu erau nişte munţi de netrecut, ci o încrucişare de mici interese şi porniri egoiste, ambiţii la care nu puteau renunţa. Toate acestea îi treceau printr-un proces de pripită argumentare a proporţiilor, unde totul era poluat cu înălţare de sine.
După consilierea făcută cu fiecare separat, analizându-se situaţia, s-a trecut la consilierea împreună, puşi amândoi faţă în faţă. Cu tact şi cu răbdare, problemele au intrat într-un proces de descompunere şi topire graniţelor sufleteşti, care mai înainte le-au creat zile furtunoase. A început
reaşezarea unei vieţi frumoase. Se spune că valoarea oamenilor se măsoară după greutăţile învinse de ei.
La sfârşitul sejurului, au plecat acasă biruitori, uniţi în acea notă comună – copilaşul – şi cu noi idealuri pentru viitor.
Dovada că lucrurile au intrat pe făgaşul cel bun este şi faptul că au fost binecuvântaţi cu încă un copilaş care le-a adus un plus de bucurie şi fericire în „noul” lor cămin.
„Iubirea supremă faţă de Dumnezeu şi iubirea neegoistă pentru semeni sunt cel mai preţios dar cu care ne poate binecuvânta Tatăl nostru ceresc…
Adevărata iubire este un principiu înalt şi sfânt, având un caracter cu totul diferit de acea dragoste care răsare dintr-un impuls şi moare îndată ce este serios încercată. Ea nu este o emoţie sau un impuls trecător, ci hotărârea fermă a unei voinţe sfinţite… Iubirea îi conferă celui care o are onestitate, bunătate şi un comportament plăcut şi atrăgător. Ea luminează expresia feţei şi modelează tonul vocii; ea rafinează şi înalţă întreaga fiinţă.” (Ellen G. White, Minte, caracter, personalitate, p. 51)
Eugenia Gheorghiţă, Herghelia, Transilvania de Sud
