Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul meu”. (Exodul 17:15)
La sfârşitul conferinţei, m-am urcat în trenul de întoarcere, de data aceasta direct: Constanţa-Oradea şi din nou la cuşetă. Eram tot patru persoane şi din nou un cuplu din Oradea, celălalt domn din compartiment fiind un împătimit de rebus. Seara a trecut repede, a urmat noaptea şi fiecare a reuşit să doarmă cât de cât.
A doua zi dimineaţa, m-am trezit ceva mai devreme decât de obicei şi, spre mirarea mea, la 6 dimineaţa eram perfect trează, deşi somnul mi-a fost sincopat. Am ieşit pe culoarul strâmt din faţa compartimentelor şi acolo, privind pe geam minunile creaţiei lui Dumnezeu, am început să-L laud pe
Domnul din toată inima mea, pe Cel care este Iehova Nisi, adică Dumnezeu Steagul meu, Dumnezeu biruitorul, Cel care ne dă biruinţa atunci când totul ni se pare pierdut. Am simţit stând acolo, la geam, că Domnul va purta de grijă acestei probleme, mă va ajuta să-L mărturisesc, mă va călăuzi cum anume să procedez şi ce să spun. Nu trebuia să-mi mai fac griji, nici să mă mai condamn în sinea mea că aş fi leneşă. Tot ceea ce trebuia să fac era să mă aşez cu totul la dispoziţia Lui. La un moment dat, m-am trezit rugându-mă astfel: „Doamne, nu ştiu cum va fi, dar eu cred că Tu îmi vei da o gură ca
e a lui Ştefan să le pot vorbi celor din compartimentul meu fără să fiu oprită.”
Şi exact aşa s-a şi întâmplat. Revenind în compartiment, am intrat rapid în vorbă cu doamna Doina şi am remarcat imediat interesul ei pentru lucrurile spirituale şi nu numai atât. Acest interes era dublat de o capacitate deosebită de recepţie, de răbdarea de a mă asculta cu un interes constant, astfel că i-am putut mărturisi despre Domnul cu lux de amănunte: atât întoarcerea mea la Domnul, cât şi primele experienţe pe drumul credinţei, care au venit să confirme dragostea Sa constantă şi temeinică pentru mine, faptul că m-a primit în familia Lui şi mă ocroteşte necurmat, i-am împărtăşit despre tema conferinţei: „Sezoanele vieţii şi Numele lui Dumnezeu”, despre femeile de excepţie care au vorbit şi despre puterea rugăciunii, a închinării care a caracterizat conferinţa. Întrucât ea mă asculta cu atenţie, atât soţul, cât şi celălalt domn din compartiment – împătimitul de rebus – ascultau şi ei, sau trăgeau cu urechea la tot ceea ce am spus.
Astfel că pot afirma că Dumnezeu mi-a făcut un cadou complet, un dar peste măsură de mare, aşa cum obişnuieşte El. Slavă Lui pentru aceasta! Îl rog ca El să folosească în continuare cuvintele mele pentru întoarcerea la El şi binecuvântarea deplină atât a doamnei Doina şi a soţului ei, cât şi a celuilalt domn din compartiment.
Mariana Dvorzsik, Oradea, Banat
