De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea. Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme. (Psalmii 34:19,20)
Nu mă îndoiesc niciun moment de bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu, care zilnic veghează paşii noştri. Am învăţat dintotdeauna despre protecţia Lui şi despre faptul că merită să-mi pun încrederea în El. Suntem puşi la probă în fiecare zi prin anumite provocări, care mai de care mai subtile şi nebănuite.
Voi alege una din experienţele mele personale, petrecute cu câteva luni în urmă. Niciodată nu plec de acasă fără să cer ajutorul şi protecţia lui Dumnezeu. Plecând spre serviciu, gândurile mele erau preocupate de ce aveam să fac în acea zi.
Mă aflam pe trotuar, fără să bănuiesc ce avea să mi se întâmple. În următoarele secunde, aveam să fiu lovită şi aruncată la pământ. Pe moment nu am ştiut ce s-a întâmplat. Mi-am revenit puţin şi m-am ridicat speriată, fără ajutorul nimănui. Lumea din jurul meu era marcată de ceea ce văzuse. Când am încercat să aflu motivul căderii mele, mai multe persoane mi s-au adresat şi mi-au spus: „Doamnă, Dumnezeu a fost cu dumneata, puteai să fii moartă.” Altă persoană mi-a spus: „Îngerii v-au ocrotit.” Altele: „Nu aţi murit pentru că mai aveţi multe de făcut.” Iar eu le-am răspuns: „Da, cu adevărat am un Dumnezeu mare, care mi-a purtat de grijă mie şi vă poartă şi dumneavoastră.”
Cu siguranţă vă întrebaţi ce s-a întâmplat. Dintr-un plop bătrân şi foarte înalt, s-a rupt o creangă groasă şi a căzut cu o viteză foarte mare, lovindu-mă la picioare şi doborându-mă la pământ. Dacă aceasta mi-ar fi căzut în cap, astăzi nu aş mai fi fost în viaţă.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a trimis îngerii lui păzitori şi m-a scăpat din această primejdie. Deşi vânătăile le-am avut pe durata mai multor săptămâni, le-am îndurat, gândind că Dumnezeu a făcut o minune în viaţa mea.
Privind în urmă, îmi dau seama că şi în cele mai întunecate momente Dumnezeu ne ţine în mâna Sa. Cu adevărat, relaţia noastră cu El trebuie să fie prioritară, predându-ne zilnic Lui.
„Îmi ridic ochii spre munţi… De unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita… Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac” (Psalmii 121:1-3,8).
Viviana Comoraşu, Bucureşti, Muntenia
