Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu şi caută pe cine să înghită. (1 Petru 5:8)
Am o pisicuţă albă, pufoasă, cu ochi albaştri. Am găsit-o astă vară, părăsită prin nişte buruieni şi am luat-o acasă. E foarte jucăuşă şi ne înveseleşte pe toţi cu jocurile şi drăgălăşenia ei. Astă iarnă a nins puţin pe la noi, dar destul cât să nu aibă ce mânca păsărelele, aşa că m-am gândit să le pun ceva de mâncare pe pervazul meu. Aveam seminţe de floarea-soarelui. În fiecare dimineaţă le aşezam pe geam seminţele şi ele veneau fericite ca să se înfrupte din ele. Din casă, le urmăream cum mâncau fericite, apoi se aşezau pe sârma de rufe ca să cânte. Dar pisoiaşul le privea cu poftă, se izbea în geam, prin perdea, ca să le prindă. De fiecare dată se aşeza răbdător pe calorifer şi le urmărea cu atenţie. Din când în când dădea cu capul în geam. Atunci mă gândeam la noi şi la cel rău – Diavolul – care ne dă târcoale şi ne urmăreşte răbdător şi uneori furios de după cortina care desparte lumea vizibilă de cea invizibilă. De multe ori ispitele şi plăcerile „de-o clipă” ale păcatului ne atrag şi nu ne dăm seama de pericol, de capcana morţii.
Însă mai este o lecţie de învăţat. Dacă nu era geamul între pisică şi păsărele? Dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu? Dar slavă Lui că este la dispoziţia noastră, ocrotindu-ne şi ajutându-ne atunci când noi suntem prea ocupaţi ca să vedem capcanele celui rău.
Avem marele privilegiu al rugăciunii. Să ne abandonăm în braţele bunului nostru Părinte, în fiecare dimineaţă şi în fiecare moment al vieţii noastre. El vede acolo unde noi nu vedem, ştie ceea ce noi nu ştim şi înţelege ceea ce noi nu înţelegem.
„Omul are o înclinaţie naturală de a urma sugestiile lui Satana şi nu poate rezista cu succes prin propriile forţe unui duşman atât de puternic; va rezista numai dacă Hristos, puternicul cuceritor, va locui în el, ghidându-i toate dorinţele şi dându-i putere. Numai Dumnezeu poate limita puterea lui Satana. El străbate tot pământul încoace şi încolo. Nu-şi neglijează niciun minut misiunea, de frică să nu piardă ocazia de a distruge suflete. Este important ca poporul lui Dumnezeu să înţeleagă aceasta, pentru a putea scăpa din cursa lui. „Chiar şi cei mai slabi credincioşi în adevăr, încrezându-se puternic în Hristos, pot respinge cu succes pe Satana şi dominaţia lui. El este prea şiret ca să vină deschis, îndrăzneţ, cu ispitele sale, pentru că atunci energiile amorţite ale creştinilor s-ar putea trezi şi s-ar putea bizui pe puternicul Mântuitor. […] „Când văd că se înalţă o rugăciune fierbinte, Satana şi toţi îngerii săi tremură.” (Ellen G. White, Solii pentru tineret, pp. 43, 45)
Geta Lăzăruţ, Păngăraţi, Moldova
