Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: „Iartă toate nelegiuirile şi primeşte-ne cu bunăvoinţă…”(Osea 14:2)
După o primă întâlnire fericită pe care am avut-o cu Isus Hristos, condiţiile vieţii mele s-au schimbat şi… am uitat de biserică şi de El. Câteva decenii, am dus luptele vieţii singură. Am trecut prin încercări, tragedii şi dorinţe neîmplinite. Dumnezeu ne permite să ne trăim viaţa cum dorim, dar este mereu dornic să ne dăruiască un nou început.
Eu L-am părăsit pe Dumnezeu, dar El nu m-a părăsit pe mine. S-a folosit de o colegă pentru a mă readuce în contact cu Isus şi Evanghelia Sa. Într-o pauză, în cancelarie, m-a invitat la o evanghelizare care se desfăşura la Cinematograful Capitol din Timişoara.
Era aprilie 1991. Simţeam un îndemn puternic să particip şi am convins-o şi pe fiica mea. Pastorul adventist Helmut Mayer, din Germania, cu Biblia în mână şi cu pasiune ne chema la Hristos. Lacrimile îmi curgeau fără voie. Era bucuria reîntâlnirii cu Hristos, cu Biblia şi cu biserica pe care o cunoscusem puţin, dar profund, în copilărie. Cu acea ocazie, inima mea s-a convins de nevoia disperată pe care am ignorat-o zeci de ani. M-am hotărât să nu mă mai despart de Dumnezeu. Dar hotărârea mea îi displăcea celui rău.
Abia aşteptam ora evanghehzării, ca să pot sorbi Cuvântul vieţii. Însă când pastorul începea să vorbească, un somn inexplicabil punea stăpânire pe mine. Ca să rezist, mă zgâriam pe mâini şi pe picioare provocându-mi durere. Aceste lupte au durat până când m-am rugat ca Dumnezeu să mă elibereze. Somnul m-a părăsit, dar Satana s-a hotărât să schimbe strategia. Nu mai dormeam, dar mă apuca o mâncărime irezistibilă, de parcă toţi puricii din lume erau pe mine. M-am rugat din nou, şi cel rău a plecat. Am participat la evanghelizare până la sfârşit. Apoi am continuat să merg la biserică şi am făcut studii bibbce. Tot atunci, Dumnezeu m-a eliberat în mod minunat de viciul fumatului. Pur şi simplu nu mai doream ţigara, fără regret, fără perturbări în organism de vreun fel. Atât de mare a fost recunoştinţa mea, încât m-am hotărât să nu mă mai despart de Dumnezeu şi am experimentat renaşterea spirituală. De atunci, Domnul Isus a început să-mi călăuzească drumul spre o viaţă de rugăciune, închinare, studiul Bibliei şi consacrare.
Pe 16 noiembrie 1991, cu inima plină de bucurie, am primit botezul şi am spus: „Doamne, astăzi Îţi ofer viaţa mea.” Am murit faţă de păcat, pentru a învia la o viaţă nouă în Hristos. El a devenit Păstorul vieţii mele, mi-a restaurat sufletul tulburat şi am fost condusă pe cărările neprihănirii şi ale păcii. Acum merg împreună cu Isus spre cer şi vreau să-L fac cunoscut tuturor pe Salvatorul meu. Nu există bucurie mai mare!
Zlatinca Mihaly, Timişoara, Banat
