Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire. (Iov 22:21)
Îmi place foarte mult acest text. Din cartea lui Iov aflăm toată viaţa lui, urcuşurile şi coborâşurile din familie, cercul de prieteni, suferinţa fizică, pagubele venite în timpul vieţii. Cartea lui Iov începe cu o declaraţie frumoasă din partea lui Dumnezeu: „Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.” (Iov 1:1)
Mi-ar plăcea să fiu ca Iov. Să spună Dumnezeu şi despre mine într-o zi la fel.
Tu ai vrea? Paşii îi găsim în Sfânta Scriptură: „Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Timotei 2:22).
„Ceea ce îţi trebuie însă este pacea – iertarea, pacea şi iubirea Cerului în suflet. Banii nu o pot cumpăra, mintea nu o poate procura, iar înţelepciunea nu poate ajunge până la ea; prin propriile eforturi nu vei putea niciodată spera s-o obţii. Dar Dumnezeu ţi-o oferă în dar, «fără bani şi fără plată» (Isaia 55:1). Depinde numai de tine dacă vei dori să întinzi doar mâna şi s-o prinzi. Domnul spune: «De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna» (Isaia 1:18). «Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou» (Ezechiel 3626).” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 39)
Adevărata pace vine când inima experimentează întâlnirea cu Dumnezeu, care va curăţi inima. Când sufletul este despovărat de vinovăţie, nu poate fi decât un singur rezultat: vei avea pacea.
„Inima Sa iubitoare este mişcată de necazurile noastre şi chiar de strigătul nostru de durere. Să aducem înaintea Lui tot ceea ce ne apasă… în experienţa noastră nu există un capitol prea întunecat pentru ca El să nu-l poată citi şi nici încurcături aşa de dificile pe care El să nu le poată rezolva. Nicio nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nicio îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nicio bucurie nu-l poate încânta şi nicio rugăciune sinceră nu-i iese de pe buze fără ca Tatăl nostru ceresc să nu observe, fără ca El să nu manifeste un interes viu pentru toate acestea. Căci El «tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile».” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p.100)
Vreau să experimentez pacea cu Dumnezeu. Aceasta să fie ţinta mea. Vrei să fie şi a ta, zi de zi şi în fiecare clipă? Nu dispera. Urmăreşte pacea dintr-o inimă curată şi te vei bucura iarăşi de fericire.
Ancuţa Maria, Roman, Moldova