De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:28)
Am întâlnit o bătrânică pe care am întrebat-o despre post şi despre rugăciuni. M-a invitat acasă la ea şi acolo mi-am putut copia tot felul de rugăciuni. Şi am pornit-o pe calea postului şi a rugăciunii…
Mai târziu, după ce am trecut împreună cu familia prin multe greutăţi şi necazuri aduse de Satana, dar îngăduite de Dumnezeu, spre binele nostru, „căci toate lucrurile lucrează spre bine…”, una dintre surioare, Cristina, care mă ducea cu săniuţa la şcoală, trăgând din greu, a făcut următoarea constatare: „Vezi tu, draga mea, cum s-a împlinit Cuvântul lui Dumnezeu că nu vei fi o povară, ci ne vei fi de mare ajutor.” Era un timp când doar eu aveam serviciu şi astfel puteam să ajut puţin la uşurarea situaţiei în care ne găseam.
Dar Dumnezeu nu rămâne dator. El ştie să combine atât de frumos suferinţele, necazurile cu belşug de binecuvântări. Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Nu ştiu cât am ajutat eu, adică cât L-am lăsat pe Dumnezeu să-i ajute pe alţii prin mine, dar să mă ajute El să nu uit cât ajutor am primit eu de la Tatăl prin cei dragi, când am fost la grea încercare.
Indiferent în ce situaţie te afli sau te vei afla, te sfătuiesc cu aceleaşi cuvinte pe care le-am auzit direct din gura lui Dumnezeu:,Apucă pe calea postului şi a rugăciunii.” Este calea pe care a mers Domnul Isus Hristos şi, dacă El a sfârşit lucrarea mergând pe aici, înseamnă că şi noi putem deveni asemenea Lui, mergând pe urmele paşilor Săi. Dar, ca să ştii cum a umblat Domnul Isus pe această cale, este nevoie să citeşti ce scrie în Biblie. Astfel vei înţelege ce înseamnă să posteşti, cum trebuie ţinut postul, cu ce scop, îţi vei îmbogăţi rugăciunea, cerând de la Dumnezeu, în umilinţă, împlinirea promisiunilor Sale. Şi ai încredere în El, căci ce a spus cu gura Sa va împlini cu puterea Sa la timpul potrivit. Iar modul în care va răspunde, este ales de El, spre binele tău, dacă-I permiţi. Poţi spune cu siguranţă şi încredere: „Facă-se voia Ta!”
Calea postului şi a rugăciunii poate fi străbătută şi de cel care nu poate să meargă. Aceasta este calea pe care, sărac fiind, îi poţi îmbogăţi pe mulţi cu binecuvântări de sus, prin rugăciuni de mijlocire pentru ei, înălţate înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este calea pe care putem gândi ca Domnul Isus, putem vorbi ca El şi putem să ne comportăm ca El în orice situaţie.
Petronica Miclăuş, Hărlău, Moldova