Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează in noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin! (Efeseni 3:20,21)
Primăvara cu haina ei verde şi plăcută s-a dus, lăsând loc zilelor lungi şi călduroase de vară. O nouă zi obişnuită de muncă. Este dimineaţă. Ies din casă cu paşi grăbiţi. Privesc la ceas şi ora e deja puţin înaintată. Aproape că am de străbătut oraşul de la un capăt la altul. Ajung în staţia de metrou şi ce bine că metroul vine imediat. Timpul zboară iute şi iată că trebuie să cobor. Până la instituţia unde lucrez, am de parcurs şi o mică distanţă pe jos. Parcă aş dori să-mi cumpăr un covrig – bine cunoscuţii covrigi cu susan, cu mac sau simpli, la preţ de un leu. La covrigărie, văd în jur de zece persoane la rând. Mai privesc încă o dată la ceas şi spun: Adio covrig! E prea târziu să mai aştept. Altă dată!
Ajung la serviciu, încerc să descui, dar zăresc cheile colegei în uşa încuiată pe dinăuntru. Bat uşor în geam, apoi încă o dată şi colega îmi face semn să aştept. Privesc la mulţimea de maşini ce străbat strada. Pe trotuar, oamenii trec grăbiţi, fiecare cu drumul lui. Zăresc o bătrânică ce merge agale. Ajunge în dreptul meu, se opreşte şi mă întreabă:
– Ce faci, mamă, lucrezi aici?
– Da, răspund eu.
– Uite, vreau să-ţi dau ceva. Am cumpărat doi covrigi şi unul vreau să ţi-l dau ţie. Sunt calzi, acum i-am luat.
– Dar nu trebuie să vă deranjaţi. De ce să nu-i mâncaţi dumneavoastră?
– Am eu această plăcere, zise ea, şi îmi întinse punguţa cu covrigul.
– Vă mulţumesc frumos.
– Rămâi cu bine, mamă.
Privesc covrigul şi gândurile îmi zboară sus, tot mai sus, deasupra norilor. Doamne, cum M-ai surprins şi de această dată cu bunătatea Ta! Cât de interesat eşti Tu de cele mai nesemnificative aspecte ale vieţii noastre, oferindu-ne încurajare, înţelegere şi orice altceva avem nevoie.
„Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul…” (Psalmii 139:1-4).
Liliana Moraru, Bucureşti, Muntenia
