Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! (Isaia 65:24)
Câtă încurajare găsesc în aceste cuvinte şi cât de bine se aplică experienţelor pe care le trăim mereu, ca femei. Dumnezeu a fost Cel care m-a ajutat şi m-a sprijinit. L-am simţit mereu aproape. Uneori nici nu reuşeam să termin rugăciunea, şi El pregătea deja răspunsul.
Croitoreasă fiind, munceam mult ca să pot contribui la cheltuielile familiei şi pentru a le asigura tot ce era necesar copilaşilor mei.
Îmi amintesc o zi obişnuită, la maşina de cusut. Coseam mult, dar banii veneau doar după ce terminam lucrul, după câteva zile. Copiii cei mari erau la şcoală, în Cluj. Dana era mică. Aveam nevoie disperată de bani. În timp ce coseam, mă rugam: „Te rog, Doamne, ajută-mă. Eu am nevoie acum de bani. Nu ştiu cum vei face, dar Te rog să mă ajuţi cât de repede poţi.” Nu am terminat de spus rugăciunea în gândul meu, că au bătut la uşă două femei, care doreau să le cos haine. După ce mi-au explicat ce aveau nevoie, mi-au zis: „Mariana, ştim că de obicei se plăteşte la sfârşit, dar noi vrem să îţi achităm acum hainele pe care ni le vei face.” Dumnezeu pregătise deja răspunsul la rugăciunea mea şi le trimisese pe aceste două femei la mine înainte ca eu să-I prezint nevoia. Le-am zis: „Aţi venit ca răspuns la rugăciune. Aveam nevoie acum de aceşti bani. Mare este Dumnezeu!”
În altă ocazie, doamna Munteanu, diriginta mea, venise să îi fac un costum. Voia un model neobişnuit. După ce a plecat, stăteam şi mă gândeam cum să croiesc. Era aşa de complicat modelul pe care mi-l cerea, încât nu ştiam cum să mă descurc. Nu aveam nicio altă variantă decât să mă rog, pentru că a doua zi trebuia să croiesc. M-am rugat şi o parte din noapte m-am frământat cum să fac. Apoi am adormit. Dumnezeu mi-a dat un vis în care mi-a explicat exact cum trebuia să croiesc acel costum, toate detaliile pe care eu nu le cunoşteam. Dimineaţa, ca şi când aş fi fost instruită de un maestru, am putut croi perfect acel costum. Doamna Munteanu a fost încântată de haine.
Cântecul care mă întăreşte şi pe care îl fredonez mereu este: „Am făgăduinţa că Domnul nu mă uită,/ N-am de ce mă teme şi nici a mă-ntrista;/ Trec pe drumul greu şi umbrit de suferinţă,/ De te-ncrezi în Domnul, nu te va lăsa./ Domnul niciodată nu te uită;/ Nu te va respinge, cu mâna Lui te ţine;/ El rămâne pururi lângă tine,/ El, Mântuitorul, nu te va lăsa!”
Am atât de multe experienţe cu Dumnezeu. El m-a ajutat să fiu alături de copiii mei, iar acum ei sunt alături de mine. îl laud pentru modul în care ne-a purtat de grijă. Sunt sigură că îţi poartă şi ţie.
Mariana Luduşan, Nazna, Transilvania de Sud
