Mai bine să fii într-o stare smerită… (Proverbele 12:9 p.p.)
Mi-am dorit un bilet de tratament la mare, dar am completat ceva greşit în formular şi am primit un bilet la munte. Am încercat să-l schimb, dar iniţial nu a fost posibil. Doamna de la ghişeu, urmărind programul repartiţiilor în calculator, a găsit totuşi un bilet refuzat pe litoral şi am acceptat oferta. Ştiam că în plin sezon la mare este multă agitaţie şi încercam să mă obişnuiesc cu ideea de a vedea marea fără să am liniştea după care tânjeam. Lunga călătorie în tren a fost scurtată de o discuţie cu un tânăr care era în căutarea lui Dumnezeu. Dorea să devină preot. L-am îndrumat spre o librărie creştină ca să procure literatura necesară pentru studiu şi examen. Când ne-am despărţit, i-am promis că mă voi ruga să facă alegeri înţelepte în viaţă, iar el mi-a mulţumit cu respect.
Am ajuns la hotelul unde aveam rezervarea, iar recepţionera mi-a oferit o cameră împreună cu o doamnă din Bucureşti. Aveam emoţii la gândul adaptării. Prima întâlnire n-a fost tocmai plăcută. Avea o privire încruntată. Deşi se uita permanent la televizor, am reuşit să închegăm o discuţie. Mă rugam sincer să pot avea tact, răbdare şi înţelepciune. La finalul zilei, înainte de culcare, am rugat-o să-mi permită să urmăresc şi eu programul preferat, şi a acceptat. Am închis televizorul şi am deschis Biblia. Cu o voce poruncitoare, mi-a ordonat să citesc cu voce tare, iar eu m-am supus bucuroasă. După studiu, am invitat-o să ne rugăm împreună, dar a răspuns cu un „nu” categoric. Zilele de concediu treceau şi după ziua de Sabat m-a întrebat despre subiectul prezentat la biserică. I-am povestit şi i-am oferit câteva cărţi.
În Sabatul următor, şi-a exprimat dorinţa de a mă însoţi la biserică. A fost încântată de program. A citit toate cărţile oferite şi apoi a mai cumpărat altele de la un stand de sănătate. Când ne-am despărţit, ne-am îmbrăţişat şi m-a rugat s-o mai sun pentru a avea discuţii despre Dumnezeu. Am păstrat legătura mult timp. Odată, mi-a mărturisit că a reuşit să se aşeze în genunchi la rugăciune şi a realizat ce minunat este să fii în prezenţa lui Dumnezeu. Am încurajat-o atunci să viziteze biserica pentru a se întâlni şi acolo cu Dumnezeu.
Mi-am dat seama atunci că smerenia a fost deosebit de necesară pentru a putea fi un exemplu bun în timpul petrecut împreună. I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a oferit smerenia ca putere. Dacă Isus a mers 50 de kilometri pentru femeia canaanită, am înţeles că au meritat cei 800 de kilometri pentru a o întâlni pe „femeia canaanită” din viaţa mea. Dumnezeu ştie şi conduce totul!
Iulia Florică, Şuşani, Oltenia
