Acum, aşa vorbeşte Domnul care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume, eşti al Meu! Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca…” (Isaia 43:1,2)
Era una dintre verile adolescenţei mele. O vară în care, pentru prima dată, am conştientizat prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea în situaţia dramatică prin care am trecut.
Aflasem de curând despre El, începusem să citesc Biblia şi eram fascinată de experienţele poporului evreu. Însă îmi doream cu ardoare să am parte de experienţele mele personale cu acest Dumnezeu al minunilor.
Ca de obicei, îmi petreceam vacanţa cu verişorii mei. Pentru că se anunţa o zi foarte călduroasă, ne-am hotărât să ne-o petrecem pe malul Oltului. Nu ştiam să înot, dar acest lucru nu m-a împiedicat ca, odată ajunsă acolo, să intru în apă. Păşeam cu grijă, deoarece ştiam că există pericolul formării unor vârtejuri, din cauza curenţilor puternici. Vedeam nisipul sub picioare şi mă simţeam în siguranţă cu apa care nu ajungea nici până la genunchi.
Înaintam uşor, când, deodată, am simţit cum fuge nisipul de sub picioarele mele şi curenţii din apă mă învârt şi mă trag în jos. Dădeam cu disperare din mâini şi din picioare; am reuşit să mă ridic o singură dată la suprafaţă şi, când mă pregăteam să strig după ajutor, vârtejul în care mă aflam a pus stăpânire pe mine, iar eu am fost din nou trasă în jos cu rapiditate.
Unul dintre verişori a văzut toată această scenă şi a sărit în apă să mă salveze. Încerca să se apropie de mine, a întins mâna să mă prindă, am întins şi eu mâna spre el, numai că lupta cu acei curenţi a fost pierdută. L-am văzut cum se îndepărta, fără să poată face ceva. Ameţită de vârtejul în care mă găseam, mi-am pierdut starea de conştienţă. Ar fi putut fi sfârşitul…
Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe; următorul moment de conştienţă a fost atunci când m-am trezit rezemată de malul Oltului, ca şi când cineva m-ar fi aşezat acolo. Apa trecea liniştită peste picioarele mele, iar eu nu-mi dădeam seama dacă era vis sau realitate.
Un lucru ştiu sigur: Dumnezeul care m-a salvat atunci din apele repezi ale Oltului este la fel de dispus ca, în mod similar, să ne salveze pe mine şi pe tine din vârtejul păcatului, indiferent cât de jos a reuşit să ne tragă.
El este aici, gata să ne salveze! Lasă-L să facă acest lucru şi pentru tine! „Noi suntem în siguranţă atâta timp cât privim la Hristos. Nimeni nu ne poate smulge din mâna Sa. Când privim fără încetare la El, suntem «schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului» (2 Corinteni 3:18).” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 89, ed. de buzunar
Ionela Oprea, Bucureşti, Muntenia
