El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui. (Coloseni 1:13)
Era o vară minunată, iar nepoţeii mei, veniţi să-şi petreacă vacanţa, alergau liberi şi veseli prin iarba proaspăt tunsă din grădină. Veselia lor a fost însă umbrită atunci când au văzut prin gardul despărţitor căţelul vecinului, care plângea, scheuna…, cu un lanţ mare la gât.
De atunci, Marco şi Eric n-au mai avut aceeaşi bucurie în alergarea lor prin grădină şi au făcut un plan de a-l elibera pe Pufi, căţelul vecinilor, din lanţul ce-l ţinea legat. După lungi tratative cu vecinul, Pufi a fost eliberat de lanţul cel gros care-l împiedica să alerge şi să se bucure de libertate. Ce mare bucurie s-a produs în sufletele celor doi nepoţei! Abia aşteptau să se trezească dimineaţa şi să alerge de-a lungul gardului cu căţelul, strigând în gura mare: „Pufi, Pufi, să ştii că noi te-am eliberat!” Şi ce să vedeţi? Acest căţel parcă înţelegea acest lucru în alergarea lui în libertate. De câte ori veneau copiii la gard, el alerga, lătra şi bucuria se vedea în ochişorii lui.
Această întâmplare m-a făcut să mă gândesc la momentul eliberării omenirii, a mea şi a ta, din lanţul robiei, din lanţul lui Satana, care ne ţinea legaţi, robiţi păcatului şi morţii.
Domnul Isus Hristos a rupt definitiv acest lanţ prin moartea şi învierea Lui. El a spus: „Eu sunt învierea şi Viaţa” (Ioan 11:25). El ne-a redat libertatea pe care o primisem la creaţiune. După înviere, când femeile au găsit mormântul gol, au alergat repede să ducă această veste. Isus le-a întâmpinat şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” (Matei 28:9).
Ştim noi să preţuim acest dar al eliberării? Ştim noi să fim recunoscătoare pentru darul vieţii veşnice? Să învăţăm să fim mulţumitoare, şi bucuria eliberării să ne inunde viaţa.
„El este Jertfa noastră, Apărătorul nostru, Fratele nostru… El a făcut toate acestea pentru ca omul să poată fi salvat din ruina şi degradarea păcatului, pentru a putea reflecta iubirea lui Dumnezeu şi a se împărtăşi de bucuria sfinţirii.” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 15)
„Bucură-te în Hristos”, îţi zic şi eu, şi împrăştie această bucurie peste cei din jurul tău! Aleargă cu bucuria eliberării prin tumultul acestei vieţi şi fă-i şi pe alţii să cunoască această bucurie!
Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32).
Îţi doresc să fii liberă în Hristos!
Tatiana Miclău, Sănnicolau-Mare, Banat