Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. (Plângerile lui Ieremia 3:26)
Trecuseră cinci ani de la binecuvântarea pe care o primiserăm din partea Domnului pentru o viaţă împreună, noi doi şi El. Cinci ani de aşteptare, de speranţă, de încercare, de rugăciune, de durere, de plâns şi de tăcere – cinci ani plini de dorinţa de a avea un copil! Atunci când ne-am căsătorit, nu m-am gândit nicio clipă că ni se putea întâmpla chiar nouă să nu avem copii. Soţul meu îşi dorea nici mai mult, nici mai puţin decât „11 băieţi şi o fată”. Însă micuţii întârziau să apară. Tare mult şi-ar mai fi dorit bunicul să i se umple casa de copii, să-şi ţină pe genunchi nepoţeii şi să-i vadă cum aleargă prin grădină… Bunica îşi dorea o nepoţică pe care să o ducă la patinoar! Am început să facem investigaţii, tratamente, însă nimic!
După cinci ani însă, Maria, fetiţa noastră a venit pe lume! Acum, când o ţineam pentru prima dată în braţe pe micuţa noastră – minunea pe care Domnul a „ţesut-o” atât de frumos pentru noi – tare bine mai era! Parcă fuseseră doar cinci minute, nu cinci ani!
Bine este să aştepti… Ne-a fost uşor să aşteptăm? Nu, cu siguranţă nu! Aveam nevoie să manifestăm deplina încredere că El ştie când e momentul potrivit, când suntem pregătiţi să primim binecuvântarea. Ne-a fost la îndemână să aşteptăm „în tăcere”? Nu chiar. Doar dacă prin tăcere înţelegem să taci către lume şi să strigi către Domnul.
Însă eu cred că „tăcere” mai înseamnă şi să acceptăm ca planul Domnului să fie altul decât cel pe care ni l-am închipuit noi. Cu mai bine de un an înainte de a rămâne însărcinată, ascultasem următoarele cuvinte: „Copiii sunt un dar de la Domnul, însă nu sunt singurul dar!” Aceste cuvinte mi-au adus multă mângâiere cu privire la frământarea mea de a avea un copil şi m-au ajutat să accept şi varianta în care… Domnul ar fi putut hotărî să nu ne ofere şi nouă un astfel de dar.
Atunci când te predai Domnului în întregime (aşteptări, doleanţe, gânduri, visuri, planuri etc.), începe să fie bine… şi eşti gata să primeşti ceea ce El are pregătit deja pentru tine. Abia atunci Domnul este gata să facă minunea mult aşteptată. Tăcerea se transformă apoi într-o bucurie „gălăgioasă” şi contagioasă, care este împărtăşită de toţi cei dragi. Mare ne-a mai fost bucuria şi recunoştinţa faţă de Cel care este credincios şi a făcut acest lucru pentru noi! Şi când Domnul face ceva, Îl face perfect!
Maria, acest răspuns la rugăciune, această minune veselă şi zglobie, ne-a învăţat încă o dată dependenţa de Dumnezeu! Pot spune cu toată convingerea că tare „bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului”!
Anca Irina Serebrian, Podiş, Moldova
