Eu strig cu glasul meu către Dumnezeu şi El îmi răspunde… (Psalmii 3:4)
Se întâmpla în vara anului 2012. Eram în Grecia, într-o zonă deosebit de frumoasă şi liniştită. Apa mării era caldă şi curată, că nu-ţi mai venea să ieşi din ea. Muzica valurilor, spuma lor delicată şi mângâierea plăcută a soarelui era răsfăţul pe care ni l-am dorit şi de care am avut parte în fiecare zi de vacanţă.
Într-una din zile, împreună cu grupul nostru, am decis să mergem într-o croazieră pe Marea Egee. După ce ne-am îmbarcat pe vas, căpitanul ne-a făcut tuturor o primire călduroasă şi ne-a spus că în timpul călătoriei noastre pe mare e posibil să avem surpriza plăcută de a vedea delfini. Aşa că trebuia să fim cu ochii în patru. Pentru că vasul era mare, am ales să stau undeva mai în spate, ca să pot admira liniştită priveliştea. Eram fascinată de partea insulară pe care nu am avut ocazia să o văd până atunci. Una dintre fete a alergat la mine şi m-a întrebat câţi delfini am reuşit să văd. „Niciunul”, i-am răspuns. „Cum? Nu se poate. Eu am văzut trei…” Am alergat imediat pe o laterală în faţă, dar… nimic. Mă număram printre puţinii pasageri ai vasului care au pierdut ocazia… Îmi părea atât de rău. Tristeţea mi s-a aşternut în suflet aproape instantaneu. Nu am vrut să dau curs nemulţumirii, aşa că am început să mă rog ca, la întoarcere, Dumnezeu să îmi facă şi mie bucuria de a vedea măcar un delfin.
După vreo două ore, am ajuns pe o plajă superbă. M-am bucurat de nisip, de soare, de apă…, de frumosul decor care mă înconjura, dar gândul îmi era la delfini. De multe ori, Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune. O va face şi acum? Orele au trecut repede. A sosit timpul să ne întoarcem. De data asta, mi-am rezervat un loc chiar în faţă, ca să mă asigur că nu îmi scapă nimic. Eram deja pe la mijlocul călătoriei noastre. Îndoiala încerca să mi se cuibărească în suflet… când, deodată, un grup de cinci delfini au început să se întreacă în viteză cu vasul nostru. Minunea a fost că am avut parte de un spectacol nemaipomenit de eleganţă şi graţie timp de mai bine de 10 minute. Încântată şi copleşită de emoţie, I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a răspuns la rugăciune. N-am să uit niciodată ziua aceea.
Poate că de-a lungul vieţii, fiecare am pierdut ocazii importante… Astăzi e timpul potrivit pentru a-L pune pe Dumnezeu la încercare. E timpul să începem să răscumpărăm vremea şi să valorificăm fiecare clipă de har şi binecuvântare. Dumnezeu ne oferă această şansă. Nu ar fi păcat să o pierdem?
Cristina Potocian Bândean, Transilvania de Nord
