Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă! (Proverbele 23:19)
În vara anului 2013, eram în America, în vizită la prietenii noştri. Fiul meu a învăţat să înoate de la 3 ani, aşa că ştia tot ceea ce ţinea despre siguranţa în apă. Şi totuşi…, fără nicio explicaţie, a făcut o săritură în piscină, acolo unde apa era mică. Eu şi prietena mea eram în apă şi el s-a aruncat chiar lângă noi. Pur şi simplu îmi amintesc gândurile mele: Când va ieşi din piscină, îi voi aduce aminte că nu se plonjează în apa mică. Doar că, atunci când a ieşit, fiul meu avea capul spart, era plin de sânge şi tot ce putea să-mi spună era: „Nu credeam că mai pot să mă ridic de acolo, dar o voce mă încuraja: «Ridică-te că poţi.»” Era ameţit, speriat de ceea ce i se întâmplase, dar şi mai uimit de vocea pe care o auzise.
Impactul cu fundul piscinei îl duruse atât de tare şi-l dezechilibrase, căzuse în genunchi acolo, sub apă, şi nu mai putea să facă niciun gest. Era sigur că nu va mai ieşi la suprafaţă. Vocea aceea clară pe care a auzit-o l-a mobilizat. În timpul nopţii, când îl vegheam, să nu aibă vreo comphcaţie, îmi spunea: „Cred că am auzit vocea lui Dumnezeu. Şi dacă El mi-a spus să mă ridic, înseamnă că El a vrut să trăiesc, înseamnă că El are un plan cu mine, înseamnă că sunt important pentru El.”
Nu ştiu de ce trebuie să trecem prin momente atât de dramatice pentru a înţelege iubirea lui Dumnezeu, dar cert este că El ne demonstrează că suntem importanţi pentru Sine şi la bine, şi la rău. înţelepciunea noastră ar ieşi la suprafaţă dacă am experimenta iubirea divină doar din lucrurile bune ale vieţii, dar cum noi o cam ignorăm atunci, ajungem să o observăm în crizele vieţii.
Pentru fiul meu, aceasta a fost prima mare experienţă impresionantă; oricâte altele i s-au întâmplat, nimic nu a fost atât de dramatic! Ştia despre bunătatea lui Dumnezeu, cunoştea versete bibhce, cânta pentru Creator, dar faptul că I-a auzit vocea l-a fascinat.
Mă întreb câte dintre noi am auzit vocea lui Dumnezeu, spunându-ne clar: „Nu te duce acolo, nu mai face asta, opreşte-te din relaţia cu…” Şi câte dintre noi L-am ascultat?
Dacă fiul meu nu L-ar fi ascultat, rămânea în apă şi se îneca, la trei metri de mine. De multe ori făcea scufundări şi nu mai apărea curând, aşa că nu mă impacientam.
Dar, dacă noi nu ascultăm glasul lui Dumnezeu, ce se poate întâmpla? Va intra cineva în panică? De ce să ne pierdem viaţa pentru simplul fapt că nu ţinem cont de chemarea Lui, de îndemnul Lui, de recomandarea Lui?
Bianca Timşa-Stoicescu, Bucureşti, Muntenia
