Căci Eu sunt Domnul care te vindecă. (Exodul 15:26)
Într-o zi, s-a oprit în faţa porţii mele o maşină necunoscută. Un bărbat a coborât şi s-a recomandat, susţinând că este din Petroşani. Aflase prin cineva că aplic un tratament natural pentru arsuri. Avea o fetiţă internată la spital, dar medicii erau rezervaţi în ceea ce priveşte vindecarea. Nu aveam cum s-o tratez pe fetiţă în spital, însă familia deja se hotărâse s-o externeze şi să rămână în oraş la o rudă pentru tratamentul natural. L-am însoţit pe acel tată disperat în căutarea unei soluţii pentru fiica sa. Când am văzut-o, am rămas impresionată. Tot spatele era bandajat şi fetiţa nu putea să stea decât pe burtă. Înainte de orice, am rugat familia să îngenunchem pentru a cere ajutor de la Dumnezeu. M-am rugat din toată inima, cu speranţă şi încredere Celui care are toată puterea. Apoi am trecut la acţiune. Cu blândeţe, am folosit ceai de muşeţel pentru a reuşi să îndepărtez pansamentul uscat şi plin de sânge de pe suprafaţa spatelui, apoi am aplicat tratamentul meu obişnuit cu alifie. Când am vizitat-o iar pe fetiţă, am rămas uimită. Deja era vioaie şi se plimba prin casă. După câteva ocazii de schimbare a pansamentului, era aproape vindecată. Atunci, familia mi-a spus că este convinsă de puterea rugăciunii de vindecare. Toţi au înţeles că Dumnezeu le-a vindecat copilul folosindu-se de mine în acest proces. Doctorii îi avertizaseră că viaţa fetiţei e ameninţată şi că mai putea supravieţui 15 zile, dar după cinci şedinţe de pansament acasă, în care Dumnezeu a fost chemat să acţioneze, lucrurile s-au schimbat radical. N-am răspuns acelei familii altfel decât i-am rugat să îngenunchem din nou ca să mulţumim pentru această vindecare minunată.
„Pentru folosirea remediilor naturale este necesar un volum mare de efort şi îngrijire, pe care mulţi nu îl agreează. Procesul de vindecare şi restabilire iniţiat de forţele vitale ale corpului este treptat, iar acest proces i se pare lent celui nerăbdător… Cei care rămân statornici în ascultarea faţă de legile după care lucrează acestea vor culege răsplata în sănătate trupească şi mintală.” (Ellen G. White, Dietă şi hrană, p. 338)
„Lăudaţi pe Domnul! (El) tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile (Psalmii 147:1,3).”
Dragi surori, vă invit să cunoaştem legile şi principiile de vindecare ale marelui Medic şi să fim asistentele Lui în alinarea şi vindecarea suferinţei fizice, emoţionale şi spirituale.
Leana Peşea, Craiova, Oltenia