Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi. (Eclesiastul 11:1)
Am văzut de mai multe ori împlinirea acestui verset în viaţa mea. Vreau să vă redau în continuare cea mai recentă împlinire a acestei făgăduinţe în viaţa mea şi a familiei mele.
Cu şase ani în urmă, m-am mutat cu soţul meu în localitatea actuală şi ne-am împrietenit cu o familie din biserică. Ne vizitam des pentru rugăciune, părtăşie şi lucrare misionară, dar ne ofeream şi sprijin material. Lucrul acesta aducea fericire ambelor familii, mai ales că, la data aceea, cei trei copii ai familiei respective erau la şcoli în Bucureşti. Cheltuielile erau mari în comparaţie cu salariile mici. Nici noi nu stăteam mai bine material, dar i-am susţinut în momentele grele, iar Cel ce notează totul nu a uitat şi nici ei.
Într-o vineri seara, încurajaţi de predică şi de textul din 1 Timotei 6:6 („evlavia însoţită de mulţumire e mare câştig”), ne-am întors acasă hotărâţi să mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru orice lucru care ni se întâmplă. În noaptea aceea, ni s-a furat bateria de la maşină, neavând cu ce merge la biserică. Mi-au venit în minte cuvintele pastorului şi I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că a îngăduit să ni se fure bateria, chiar dacă nu ne permiteam atunci alta, adăugând: „Doamne, Tu ştii că avem nevoie de maşină. Tu care ne-ai dat maşina când Ţi-am cerut, ca să mergem cu ea în lucrarea misionară, ne poţi da acum o baterie şi Îţi mulţumim. „După trei zile, un frate s-a oferit să ne cumpere o altă baterie. I-am mulţumit din toată inima lui Dumnezeu şi ne-am bucurat mult de grija Lui iubitoare, mai ales că fratele acela era cel pe care îl ajutasem cu ani în urmă. Lăudat să fie Domnul că pâinea se întoarce dacă o arunci, chiar dacă apele merg înainte.
„Hristos a venit în lume pentru a ne descoperi dragostea lui Dumnezeu. Urmaşii Lui trebuie să continue lucrarea începută de El. Să ne străduim să fim de ajutor şi să ne încurajăm unii pe alţii. Căutarea binelui celorlalţi este mijlocul prin care poate fi găsită adevărata fericire. Omul nu lucrează împotriva intereselor personale atunci când îl iubeşte pe Dumnezeu şi când îşi iubeşte semenii. Cu cât el are un suflet mai lipsit de egoism, cu atât este mai fericit, fiindcă împlineşte scopul lui Dumnezeu pentru el. Suflarea lui Dumnezeu îl pătrunde, umplându-l de bucurie. El ştie că viaţa este un dar sfânt, valoros, ce i-a fost încredinţat de Dumnezeu pentru a-l întrebuinţa în slujirea altora.” (Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, pp. 20-21)
Vă invit să experimentăm astăzi fericirea de a dărui, de a da drumul la cât mai multe pâini pe ape.
Eugenia Neff, Chişineu Criş, Banat
