Ce este omul ca să te gândeşti la el şi Fiul omului ca să-l bagi în seamă? (Psalmii 8:4)
Este întrebarea care trebuie să ne-o punem în fiecare zi. Când a creat omul, Dumnezeu a pus în el daruri: o inteligenţă înaltă, capacitatea de a acţiona rapid, l-a înzestrat cu individualitate, facultăţi mintale, cu imaginaţie şi cu experimentarea în mod creativ a oricăror realizări. În lumina adevărului lui Dumnezeu, fiecare minte poate percepe adevărul dragostei Sale şi poate recunoaşte planurile Sale măreţe.
Dar pentru a-L înţelege mai bine, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu darul procreării. Responsabilitatea faţă de viaţa adusă pe lume prin propria alegere este aceea de a ajuta fiinţele umane să cunoască atitudinea Creatorului divin faţă de fiinţele create. Ele vor învăţa cum să hrănească un copil, cum să-l îngrijească şi vor trăi plăcerea să-l vadă crescând. Ce bucurie pe chipul unei mame să vadă primul zâmbet, primii paşi şovăitori şi să audă primele cuvinte. Această bucurie ne duce cu gândul la cât de încântat a fost Dumnezeu când l-a creat pe om pe pământ. A investit totul în familia neamului omenesc. L-a dat pe singurul Său Fiu ca jertfi mântuitoare pentru răscumpărarea aceluia care este „coroana creaţiei Sale”, făcut după chipul şi asemănarea Sa.
Da, avem preţ înaintea lui Dumnezeu, un preţ atât de mare, încât mintea noastră limitată nu poate percepe pe deplin. Doamne, ajută-ne să preţuim familia pe care ne-ai dat-o şi să conştientizăm ce valoare avem în ochii Tăi!
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). El L-a dat nu numai să trăiască în mijlocul oamenilor, ci şi să poarte păcatele lor şi să moară în locul lor. El L-a dăruit omenirii pierdute. Domnul Hristos trebuia să Se identifice cu preocupările şi nevoile omenirii. Deşi a fost şi este una cu Dumnezeu, relaţia pe care a împărtăşit-o Isus cu fiii oamenilor nu va fi ruptă niciodată. Domnului Hristos „nu-I este ruşine să-i numească fraţi” (Evrei 2:11). El este Jertfa noastră, Apărătorul nostru, Fratele nostru, purtând chipul nostru omenesc înaintea tronului Tatălui, şi, ca Fiu al omului, va rămâne de-a lungul veşniciei una cu neamul omenesc, pe care l-a răscumpărat. El a făcut toate acestea pentru ca omul să poată fi salvat din ruina şi degradarea păcatului, pentru a putea reflecta iubirea lui Dumnezeu şi a se împărtăşi de bucuria sfinţirii.” Această infinită investiţie „ar trebui să ne inspire concepţii foarte înalte despre ceea ce putem deveni prin Hristos.” (Ellen G. White, Calea către Hristos, pp. 14-15, ed. de buzunar)
Elena Bargan, Vaslui, Moldova
