Gura mea va vesti zi de zi dreptatea şi mântuirea Ta, căci nu le cunosc marginile. (Psalmii 71:15)
De fiecare dată când ies în oraş, îl rog pe Domnul să mă ocrotească, să mă inspire în tot ce am de făcut şi să facă din mine o rază de soare pentru binecuvântarea semenilor.
Într-o zi, am intrat într-o florărie. În timp ce admiram florile, am auzit-o pe vânzătoare povestind unei prietene despre marea durere din sufletul ei: îi murise mama cu câteva zile în urmă. Imediat am simţit îndemnul să empatizez cu această doamnă şi s-o încurajez. Dar… o vedeam pentru prima dată… Cum să intru în vorbă cu ea? Am zăbovit câteva minute printre flori, rugându-L pe Prietenul meu, Isus, să-mi dea curajul să intervin şi cuvintele potrivite. În cele din urmă, m-am apropiat de ele şi am spus:
– Îmi permiteţi să vă întrerup?… Am observat cât de îndurerată sunteţi şi nu pot să plec fără să vă spun că-mi pare rău pentru situaţia prin care treceţi. Vă înţeleg, pentru că am trecut şi eu pe aici cu câţiva ani în urmă. Mama mea s-a stins într-un accident rutier. Dar vreau să vă asigur că există speranţă. Dumnezeu nu îngăduie să trecem singuri prin încercări. El trece împreună cu noi; ne aduce pace în suflet, ne dăruieşte putere ca să mergem înainte. Şi ştiţi, viaţa aceasta nu este totul… Crezul creştin ne aduce aminte că Isus Hristos va reveni, aşa cum ne-a promis, ca să-i învie pe cei credincioşi care au murit, ca să le ofere viaţa veşnică împreună cu El, în condiţii ideale. Pentru mine, această speranţă înseamnă alinare şi vindecare sufletească. Vă încurajez să vă încredeţi în Dumnezeu, să-I cereţi ajutorul şi-L veţi primi în mod sigur. Mă voi ruga pentru dumneavoastră.
M-au privit mirate amândouă şi doamna în doliu mi-a mulţumit pentru cuvintele adresate.
Pe drum spre casă, am continuat să mă rog pentru ea. M-am gândit că ar fi bine să-i ofer o carte, ca să se aprindă cu adevărat speranţa în sufletul ei. Aşa că, după câteva zile, m-am îndreptat din nou spre florărie, având la mine cartea Calea către Hristos. Mă rugam să-i pregătească Domnul inima… Aveam emoţii când am intrat şi am început să-i vorbesc din nou.
– Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte. Cu câteva zile în urmă, am trecut pe aici şi v-am auzit povestind despre decesul mamei… Am venit acum să vă aduc o carte foarte frumoasă, care să vă ajute să-L cunoaşteţi mai bine pe Cel care vă înţelege suferinţa. Eu am fost mult îmbogăţită studiind-o. Am descoperit în ea un Dumnezeu plin de dragoste… Doamna s-a uitat ţintă la mine şi mi-a spus:
– Am ştiut că o să vii… Îţi mulţumesc că te-ai gândit la mine.
Teodora Goran, Câmpina, Muntenia
