Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine. (Isaia 43:2 p.p.)
Era o dimineaţă frumoasă de vară. M-am trezit devreme împreună cu soţul meu şi am hotărât că ar fi bine să ieşim împreună cu copiii undeva, pe marginea unei ape. Am ieşit la râul Sucevei, în preajma localităţii Dorneşti. Avusesem multe probleme în vara aceea cu băieţelul cel mic, Adelin, care avea doi ani. Cu o lună în urmă, fusese lovit de un leagăn peste ochi, iar la puţin timp după aceasta a fost la un pas de a fi accidentat de o maşină. Cu o săptămână înainte, fuseserăm la părinţi, pentru a rămâne o perioadă acolo. După o zi, Adelin a făcut febră mare şi a trebuit să mergem la spital. Dar Dumnezeu a lucrat minunat, starea lui s-a îmbunătăţit şi după o săptămână am ieşit din spital. În toate aceste împrejurări, Dumnezeu l-a ocrotit şi din toate l-a scos cu bine. Aşa că ne-am gândit să facem din această zi una de bucurie, împreună cu copiii şi cu Dumnezeu, în natură.
Aveam o barcă pneumatică cumpărată cu un an înainte, pe care n-o folosisem niciodată, iar soţul şi copiii au fost foarte încântaţi s-o încerce. Aşa că toată ziua soţul meu, Virgil, împreună cu cei doi copiii mai mari, Mona, de 11 ani, şi Bogdan, de 10 ani, s-au plimbat cu barca. Eu, împreună cu băiatul cel mic, ne-am jucat pe mal. Spre seară, înainte de a ne întoarce acasă, copiii au dorit să se mai plimbe încă o dată cu barca, dar au vrut să-l ia şi pe Adelin. M-am opus. Însă copiii au insistat atât de mult, l-au luat în braţe, au alergat cu el şi s-au suit în barcă. Am simţit în inima mea că ceva nu este în regulă. Aşa că am început să merg pe malul apei, în direcţia în care au plecat ei. Deşi toată ziua a fost foarte bine şi s-au bucurat plimbându-se cu barca, acum, spre seară, curenţii mai puternici au făcut să fie traşi în cealaltă parte a râului, unde era apă adâncă. Barca s-a spart şi copiii au căzut în apă. Numai soţul meu ştia să înoate. Nu vă pot descrie durerea pe care am simţit-o atunci, văzându-i cum se luptau pentru viaţă. Privindu-i, am intrat instinctiv în apă, ca să-i ajut, deşi nu ştiam să înot. Curentul apei mă trăgea şi m-am străduit să ies pe mal. Copiii au fost duşi de curent într-un colţ mai ascuns al râului, unde erau nişte sălcii aplecate. Eu strigam după ajutor. Ceva mai departe, nişte băieţi stăteau pe o stâncă la soare, se uitau la mine şi nu înţelegeau de ce strig după ajutor, pentru că ei nu puteau vedea ce se întâmplă pe râu.
Dragă soră, poate că astăzi eşti şi tu prinsă de un râu ameninţător care tinde să te scufunde sau poate că te afli pe mal privind cum viaţa celor dragi este ameninţată. Nu-ţi pierde speranţa şi încrederea, Cineva care te iubeşte are situaţia sub control.
Aurelia Sandu, Bacău, Moldova
