Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus. (Exodul 4:12)
Când a venit prima dată la biserică, Mihai avea 14 ani. Era un băiat timid care vorbea greu. A venit la Şcoala de Sabat la o grupă de persoane cu vârsta de peste 60 de ani. La început, am crezut că este nepotul unei surori. A fost invitat să meargă la o grupă de companioni, dar a preferat să rămână acolo unde era. Apoi am aflat că nu cunoştea pe nimeni. Dar cum ajunsese să se ataşeze de biserică un copil de 14 ani?
Într-un Sabat, l-am invitat la masă şi am stat de vorbă cu el. Mi-a povestit că tatăl lui vitreg, cu care avea o relaţie frumoasă, frecventase el însuşi câteva biserici protestante şi l-a îndrumat către Biserica Baptistă, Biserica Penticostală sau Biserica Adventistă. Le-a vizitat pe toate, dar cel mai mult i-a plăcut atmosfera de la Biserica Adventistă.
L-am întrebat cum de vine aproape în fiecare Sabat cu buchete de flori pe care le împarte fetelor din grupa lui. Credeam că le cumpără şi-l costă bani mulţi. Mi-a răspuns zâmbind că florile sunt din grădina casei lui.
– Nu te ceartă mama că-i rupi florile din grădină?
– Oh, nu. Chiar ea mă îndeamnă să le duc fetelor de la biserică. Florile sunt îngrijite de mine. De fapt, toată grădina este responsabilitatea mea. Mama şi tata lucrează din greu şi nu au timp să se ocupe de grădină.
După ce l-am felicitat pentru gestul lui, Mihai mi-a spus că doreşte să se boteze şi să meargă pe urmele lui Isus. Dorinţa lui era să devină predicator. Părinţii au râs de el. Mama i-a spus zâmbind:
– Mihai, nu te supăra, dar tu nu poţi fi predicator. De-abia te exprimi, nu-nţelege nimeni ce spui. Cum o să te adresezi oamenilor?
În acel moment tocmai începuse filmul cu Moise, aşa că Mihai s-a adresat mamei lui cu cuvintele:
– Mamă, şi Moise avea probleme cu vorbirea, dar Domnul l-a ales pentru o mare lucrare. La fel va face minuni şi cu mine.
„Credinţa lui Moise nu se baza pe presupuneri; era o realitate. El credea că Dumnezeu conducea personal viaţa sa; Avea încredere în El că va primi tărie să facă faţă oricărei ispite… Simţea nevoia de ajutor, îl cerea, îl primea prin credinţă şi, fiind convins că primeşte tărie, mergea înainte.” (Ellen G. White, Educaţie, cap. „Vieţile unor mari bărbaţi”)
Am rămas uimită de credinţa lui Mihai şi m-am gândit că fiecare dintre noi, dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, aşa cum spunea Mântuitorul, am putea muta şi munţii din locul lor. Lasă-te astăzi călăuzită de Duhul Domnului, care vrea să facă mari minuni în viaţa ta, şi pune-te la dispoziţia Lui pentru a îndeplini cu cinste lucrarea Sa.
Uzi Sora, Piteşti, Oltenia
