Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu i-aş spune necazul meu. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr. (Iov 5:8,9)
Având o problemă ginecologică, am mers intr-un sfârşit, îndemnată de fiica mea, la medic, pentru un consult mai amănunţit. Am fost sfătuită să fac şi un test Papanicolau, deoarece la control şi la ecograf au constatat că ceva nu e în regulă. Am făcut şi testul respectiv, aşteptând rezultatul în termen de trei săptămâni. Între timp, mi-a fost recomandat un tratament corespunzător.
Peste trei săptămâni, am primit vestea cea rea, care confirma că aş putea fi suspectă de cancer. Vă daţi seama că oricât de puternic ai fi, o astfel de veste îți întunecă viața. Mi s-a spus că trebuie să mi se ia urgent biopsie pentru a avea un rezultat concret.
M-am rugat fierbinte şi, împreună cu cei care m-au susţinut în rugăciune, am mers înainte. După alte trei săptămâni de stres, a venit vestea cea bună, rezultatul a fost excelent, iar totul a revenit la normal. Draga mea soră, dacă astăzi te confrunţi cu o situaţie similară sau cu orice altceva, nu uita că Dumnezeu poate face imposibilul să devină posibil.
Roagă-te Lui cu credinţă şi aşteaptă cu răbdare. Vei vedea minunea pe care o va face şi în viaţa ta. Domnul să fie lăudat veşnic pentru dragostea Lui cea mare pe care o are faţă de noi întotdeauna.
„Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de grijile vieţii. Domnul nu ne amăgeşte. El nu spune: «Nu vă temeţi, căci pe calea vieţii voastre nu sunt pericole.» El ştie că sunt încercări şi pericole şi Se poartă cu noi într-o manieră sinceră şi deschisă. El nu plănuieşte să-i scoată acum pe copiii Săi din lumea păcatului şi a răului, ci îi îndrumă spre un loc sigur de scăpare. Rugăciunea Domnului pentru ucenicii Săi era: «Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.» «În lume», spunea Mântuitorul, «veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea» (Ioan 17:15; 16:33). De aceea, să nu ne părăsim încrederea noastră, ci să avem o siguranţă temeinică şi statornică, mai puternică decât oricând. Până aici, Domnul ne-a ajutat şi ne va ajuta până la sfârşit… Să privim la pietrele monumentale de aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru a ne mângâia şi pentru a ne salva din mâna nimicitorului. Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezile de îndurare şi de har pe care Dumnezeu le-a manifestat faţă de noi – lacrimile pe care El ni le-a şters, durerile pe care le-a alinat, necazurile pe care le-a îndepărtat, temerile pe care le-a alungat, nevoile pe care le-a împlinit şi binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră.” (Ellen G. White, Calea către Hristos, pp. 155, 158, ed. de buzunar)
Aura Moisă, Galaţi, Moldova
